Derivatele ar putea oferi optiuni de hedging

Derivatele ar putea oferi optiuni de hedgingIn momentul lansarii, foarte multi specialisti se asteptau ca aceasta piata sa aiba success, pe motiv ca multi investitori vor prefera sa faca tranzactiile spot si cele derivate pe aceeasi piata.

Totusi, in primele luni aceste intrumente au fost foarte slab tranzactionate. In timp, dupa introducerea altor derivate si reducerea comisioanelor, au inceput sa se mai faca tranzactii, dar valoarea lor nu poate fi comparata cu rulajul Sibex.

Unul dintre cele mai importante avantaje pe care l-ar fi adus dezvoltarea mai rapida a segmentului futures al BVB ar fi fost acela ca oferea optinui de hedging, desi exista si riscuri.

”Piata matura de instrumente derivate ar fi putut oferi optiuni de hedging, de asigurare impotriva unor deprecieri foarte mari, dar ar fi putut si cauza pierderi foarte mari acelor investori care in incercarea de a dobandi un profit ridicat ar fi gresit directia sau amploarea miscarilor in curs”, a declarat, pentru Wall-Street, Silviu Enache, manager la KD Capital Management.

O piata matura de instrumente derivate la BVB ar fi asigurat cu certitudine un element suplimentar de protectie. “Ar fi pastrat investitorii in piata si ar fi permis multiple operatiuni de hedging si arbitraj in masura sa genereze venituri suplimentare pentru SSIF-uri si investitori”, crede Bogdan Mortu, broker la aceeasi firma de brokeraj.

Marcel Marcu, directorul executive al KD Capital Management, crede ca o piata a derivatelor bine folosita “ar fi condus la o mai buna stabilitate a preturilor actiunilor si la o scadere a pierderilor suferite pe portofolii”.

Lichiditatea pietei ar fi crescut

Lichiditatea pietei ar fi crescutUn alt aspect care ar fi avut de castigat de pe urma unei piete active a derivatelor la BVB este lichiditatea.

Gabriel Aldea (foto), broker la Intercapital Invest, crede ca acest lucru ar fi fost esential.

“Consider ca cel mai important aport pe care l-ar fi adus aceste instrumente ar fi fost la nivelul lichiditatii pietei, care indiscutabil ar fi fost una mult mai ridicata, cu implicatii pozitive pentru toti participantii pe piata de capital: investitori, societati de brokeraj, Bursa de Valori”, a declarat acesta.

Bogdan Mortu a mai spus ca aceasta piata va capata lichiditate pe masura ce toti participantii la piata vor intelege rolul de protectie al acestei piete si nu doar de specula.

“Lichiditatea si diversitatea instrumentelor financiare disponibile sunt elemente-cheie pentru asigurarea continuitatii unei piete, pentru obtinerea unor randamente adecvate atat in conditii de crestere a actiunilor, cat si de scadere a acestora si pentru atragerea la bursa a unor categorii variate de investitori”, a declarat, pentru Wall-Street, Andreea Ciobanu, Head of Research la Intercapital Invest.

Pe o piata mai putin lichida, vanzarile mai mari sau panica se pot transforma oricand in deprecieri de amploare, asa putand fi explicate in parte scaderile mai mari suferite de bursa de la Bucuresti in aceasta perioada de criza comparativ cu alte piete emergente, unde valoarea zilnica tranzactionata este mult mai mare, a mai explicat aceasta.

Exista si sceptici: situatia BVB nu s-ar fi schimbat foarte mult

Exista si sceptici: situatia BVB nu s-ar fi schimbat foarte multIn ciuda acestor avantaje prezentate de specialistii din piata, care ar fi ajutat la o alta imagine a bursei, sunt voci care spun ca influenta unui segment matur de futures la BVB nu ar fi schimbat prea mult situatia.

“Chiar daca existenta unei piete mature a derivatelor la BVB ar fi reprezentat fara indoiala un element pozitiv, data fiind functionarea unei piete a derivatelor la Sibiu, consider ca influenta asupra pietei noastre de capital nu ar fi fost in masura sa schimbe semnificativ situatia existenta”, crede Aldea.

Acelasi lucru l-a declarat si Marius Pandele, Head of Reserch la Vanguard.
“O piata matura a derivatelor la BVB nu ar fi schimbat prea mult situatia. S-a observat deja in cazul Bursei de la Sibiu ca o scadere a tranzactiilor pe piata spot genereaza o scadere a tranzactiilor si pe piata la termen, si nu cred ca ar fi fost altfel daca la BVB piata derivatelor ar fi fost una mai matura”, a declarat acesta pentru Wall-Street.

Pandele a mai explicat ca, din punct de vedere al valorilor tranzactionate, piata spot o determina pe cea la termen, si nu invers.

“Au fost momente in care scaderi importante de preturi la BVB au generat cresteri record ale volumului tranzactiilor la Sibiu, insa doar pe termen scurt si foarte scurt. Scaderile de durata, in conditiile in care sunt insotite si de scaderi ale valorii tranzactiilor pe piata spot, duc intotdeauna la reducerea interesului si pentru derivate. Mai ales avand in vedere numarul mic de instrumente derivate tranzactionate in Romania”, a conchis analistul.