Piaţa de birouri din Bucureşti înregistrează în primul trimestru al acestui an o fluctuaţie pozitivă în ceea ce priveşte activitatea totală de închiriere, fiind cu 71% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată o analiză realizată de compania de servicii şi investiţii imobiliare CBRE.

"În contextul unei economii fluctuante şi a menţinerii stării incerte privind autorizaţiile de construire în Bucureşti, companiile continuă să mizeze pe o strategie de prudenţă care le asigură în următorul ciclu imobiliar că vor beneficia de cele mai bune condiţii şi termeni negociaţi în ceea ce priveşte spaţiul de birouri. Două treimi dintre tranzacţiile încheiate în prima parte a lui 2024 sunt reprezentate de renegocieri / reînnoiri, tendinţă începută în 2022 şi care încă produce efecte", se menţionează în analiza citată.

Un exemplu concludent în acest sens este tranzacţia de renegociere de peste 29.000 mp realizată de Genpact în Hermes Business Center sub consilierea CBRE care deţine la finalul acestui prim trimestru o cotă de piaţă de 34% pe Bucureşti şi 29% pe România fiind lider pe sectorul birouri.

"Această tranzacţie este cea mai mare din ultimii 10 ani la nivel de Bucureşti, ea singură reprezentând aproape un sfert din totalul tranzacţiilor de închiriere din România în primul trimestru. Un total de 97.400 mp au fost tranzacţionaţi în Bucureşti în această perioadă, tranzacţiile de tip take-up (tranzacţii de închiriere incluzând cerere nouă şi relocare) au însumat puţin peste 33.000 mp, suprafaţă similară cu cea tranzacţionată în T1 2023", precizează specialiştii imobiliari.

În continuare companiile de dimensiuni mari îşi urmează cu consecvenţă strategia de real estate pe termen lung luând în calcul componenta de muncă în regim flexibil, care este omniprezentă. Domeniul tehnologiei şi al serviciilor continuă să reprezinte componentele dominante ale cererii de birouri, în ciuda predispoziţiei acestor domenii la munca de acasă, înregistrând peste 66% din totalul suprafeţei închiriate în T1 din Bucureşti.

În acelaşi timp o multitudine de companii de dimensiuni mici şi mijlocii folosesc poziţionarea inteligentă a sediului, pentru a reuşi să se diferenţieze pe piaţa forţei de muncă, să atragă talent şi să creeze un mediu de lucru plăcut şi sănătos pentru angajaţi.

Potrivit sursei citate, dinamica pieţei de birouri este susţinută în special de acest tip de companii: 32 de tranzacţii din cele 56 realizate în primul trimestru în Bucureşti sunt pentru spaţii moderne de birouri de maximum 1.000 mp, iar 25 dintre acestea reprezintă tranzacţii de închiriere de tip relocare sau cerere nouă.

"Suntem într-un moment plin de oportunităţi pentru companiile care aleg să lucreze cu profesionişti capabili să le evidenţieze. Există o dinamică pe toate tipurile de spaţii, pe toate tipurile de chiriaşi. Dacă privim top 5 tranzacţii de închirieri din acest prim trimestru vedem atât recorduri ai ultimilor ani, cât şi spaţii de puţin peste 4.000 mp" explică Alina Calciu, Head al A&T Services Office Occupiers la CBRE România.

Cele trei tendinţe coagulate după primul trimestru al 2024 pe piaţa de birouri arată o rată de neocupare sănătoasă, planificare în avans şi flexibilitate.

"Piaţa de spaţii moderne de birouri este una dominată în această perioadă de lipsa de livrări noi, o realitate care contribuie într-o măsură la o presiune pe chirii. Această presiune însă este sporită şi de alte componente cum ar fi costul dezvoltării, dictat de dobânzile ridicate şi inflaţia din ultimii ani, regăsită în rate ridicate de indexare. Pentru putinii dezvoltatori curajoşi care demarează proiecte în această perioadă, structura costului de construcţie va indica cu siguranţă nişte chirii mai ridicate pentru proiectele noi, sustenabile şi moderne livrate în anii care urmează", adaugă Daniela Gavril, head of Research la CBRE România.

CBRE Group, o companie listată în Fortune 500 şi S&P 500 cu sediul în Dallas, este cea mai mare firmă de servicii şi investiţii imobiliare comerciale din lume (pe baza veniturilor din 2023). Compania are peste 130.000 de angajaţi care deservesc clienţi din mai mult de 100 de ţări.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri