Cea mai mare parte dintre companiile din Romania au majorat anul acesta salariile angajatilor, avansul fiind insa sub 5%, insa vestea buna este ca doar 4% dintre organizatii au inghetat salariile. Si anul viitor cifrele vor fi pe crestere, iar angajatii care vor avea performante importante sunt cei carora angajatorii le vor umple cel mai mult buzunarele, se arata in datele unui studiu realizat de Mercer.

Astfel, datele Mercer arata ca anul acesta s-au inregistrat cresteri in toate cele 12 domenii de activitate pe care le acopera, intre cele mai mari numaradu-se in domeniile high-tech (4,7%) si energie (4,6%), iar, la polul opus, cele mai mici majorari s-au inregistrat in randul angajatilor care lucreaza in sectorul bunurilor de consum (3,4%) si in retail (3,5%).

"In FMCG si retail s-au aplicat cresteri mai mici, de 3,4% si 3,5%, si, chiar daca a crescut consumul, nu se reflecta in cresterile salariale. Industria si sectorul farmaceutic sunt aproape de piata generala, cu cresteri de 4,5% si 4,3%, in timp ce in domeniul high tech majorarile salariale au urcat undeva la 4,7%, desi previziunile de anul trecut erau de peste 5%", a aratat Alina Popescu, talent information solution leader in cadrul Mercer.

Estimarile companiilor in ceea ce priveste cresterile salariale pe care le pregatesc pentru anul viitor nu difera mult nici in 2017, industria high-tech pastrandu-si pozitia fruntasa, in timp ce angajatii din energie se vor bucura de cresteri mult mai mici, din cauza evolutiei pretului petrolului.

Performantele cresc salariile peste medie

Angajatorii se uita la performantelor oamenilor din echipe si sunt dispusi sa dea bani in plus la salarii, chiar peste cresterile medii, pentru angajatii cu rezultate foarte bune.

Astfel, anul viitor, angajatii cu performante remarcante vor putea obtine majorari salariale de pana la 6,5%, in timp ce salariatii cu rezultate de nivel mediu se vor multumi cu o majorare de 3,9%.

Si angajatii fara performante vor beneficia, totusi, de o majorare salariala de pana in 1%, companiile luand in calcul scumpirile care au loc pe piata.

Costul muncii in Romania

Salariul mediu lunar, care include salariu de baza plus bonusuri, precum si contributiile angajatorilor, se ridica, potrivit Mercer, la 7.100 de lei. Aceasta suma este sub media din Africa, de exemplu, si de mai mult de doua ori decat media la nivel european (echivalentul a 18.300 de lei pe luna).

Bucurestiul ramane in top la nivelul Romaniei, cu salarii mai mari cu sapte procente fata de media nationala, in timp ce alte orase mari nu stau la fel de bine. In Timisoara, de exemplu, salariile managerilor si specialistilor sunt mai mici cu 16% fata de media nationala, in Cluj cu 11% si in Iasi cu 13%.

Companiile participante la Studiul Salarial Mercer 2016 sunt majoritatea multinationale, din 12 industrii (industria bunurilor de larg consum, IT, Farmaceutic, Industria grea si usoara, Industria energetica, Retail, Servicii, Constructii, Logistica etc.), si analizeaza pachetele de remunerare a peste 71.000 de angajati din Romania.

Sursa foto: DenisFIlm, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri