Dedeman, cel mai mare retailer in bricolaj din Romania, este poate unul dintre cei mai activi jucatori in industria de profil in plina criza, companie care si-a triplat numarul de unitati deschise in cei cinci ani de recesiune, de la 12, la 36 de magazine.

Dezvoltarea Dedeman nu se va opri aici, retailerul bacauan condus de catre fratii Dragos Paval si Adrian Paval, care anul trecut a depasit pragul de 600 milioane euro, deschizand in prima parte a acestui an un magazin si in Sibiu. Finalul verii si toamna lui 2014 vor aduce alte trei noi magazine pentru lantul de magazine de bricolaj, prima deschidere fiind programata in prima parte a lunii august, la Deva, cea de-a doua tot in luna august – in Bucuresti (Colentina) si cea de-o treia, spre toamna, la Targu Jiu.

Daca cele trei magazine ce vor fi inaugurate in 2014 sunt deja o certitudine, Dedeman si-a propus ca in 2015 sa continue procesul de extindere cu alte minimum patru locatii, care vor include mai ales si planul de extindere pe piata din Republica Moldova, strategie anuntata deja de catre reprezentantii companiei.

Slobozia, Giurgiu, Oradea si Satu Mare - viitoarele locatii Dedeman: ce concurenta va avea?

Din planul anuntat de catre Dedeman, pe lista companiei se afla patru noi locatii ce urmeaza sa fie deschise in 2015, in Romania, in timp ce de anul viitor va incepe si ofensiva pe piata din Republica Moldova, acolo unde Dedeman va deschide doua magazine – in Chisinau si Balti.
Pe lista de viitoare magazine a Dedeman se afla judetele Satu Mare, Bihor, Giurgiu si Ialomita, in momentul de fata patru din cele opt judete care le-ar aduce bacauanilor o acoperite teritoriala de 100%.
Potrivit informatiilor comunicate de catre retailerul de bricolaj, Dedeman are in plan sa deschida anual intre 4 – 5 magazine, pana in 2015 compania planuind sa ajunga la 45 de unitati. In medie, magazinele Dedeman au suprafete cuprinse intre 6.000 – 18.000 mp, investitia medie intr-o astfel de unitate situandu-se in jurul pragului de 10 milioane de euro.

Dedeman in Slobozia si Giurgiu: fara concurenta

Planul de a deschide cate un magazin atat in Slobozia cat si in Giurgiu vine cum nu se poate mai bine pentru Dedeman, care nu va intampina niciun fel de concurenta puternica din partea retelelor internationale de bricolaj.

Cu o populatie de peste 265.000 de locuitori, judetul Giurgiu ocupa locul 10 intr-un top al wall-street.ro privind judetele cu cel mai mare potential in bricolaj, in timp ce judetul Ialomita (cu resedinta in Slobozia) – are un catchment de circa 260.000 de locuitori.

Dedeman in Oradea: concurenta cu Kingfisher si Arabesque

Pe regiunea judetului Bihor insa lucrurile se vor schimba. Atat Kingfisher, britanicii care au intrat pe piata locala anul trecut prin achizitionarea celor 15 magazine Bricostore, cat si galatenii de la Arabesque detin cate o unitate, ceea ce inseamna ca abordarea pentru grupul bacauan va fi un pic diferinta. Catchmentul judetului Bihor se ridica la circa 575.000 de locuitori, doar resedinta judetului (Oradea) avand o capacitate de atragere a unui numar de circa 260.000 de clienti.

Dedeman in Satu Mare: concurenta cu Praktiker si Ambient

Praktiker Satu Mare si Ambient Satu Mare vor fi concurentii viitorului magazin Dedeman din judetul cu acelasi nume, administratia teritoriala avand circa 330.000 de locuitori.

Patru judete inca neacoperite: Calarasi, Teleorman, Salaj si Covasna

Pentru Dedeman patru judete vor ramane neacoperite – este vorba aici despre judetul Calarasi, judetul Teleorman, Salaj si Covasna. Daca in judetul Calarasi va avea o concurenta destul de puternica din partea Kingfisher (Bricostore / Brico Depot), in celelalte judete nu exista niciun alt retailer care sa puna o problema in planul de dezvoltare al bacauanilor. In cazul judetului Covasna, cu resedinta in Sfantu Gheorghe interesul din partea retailerilor de bricolaj este unul foarte scazut, mai ales datorita apropierii de orasul Brasov, unde sunt concentrate cele mai mari lanturi de magazine de profil.

Alte noi magazine in Capitala

Dupa cum sugera si Dragos Paval intr-un interviu acordat WALL-STREET.RO , planul Dedeman in Capitala este de a mai deschide trei unitati in urmatorii ani. In urmatorii 3-5 ani dorim sa ne consolidam pozitia pe piata si sa concretizam planurile noastre de extindere inafara tarii prin alegerea locatiei in care urmeaza sa facem acest pas, precum si inaugurarea primelor magazine. (...) La nivel local, avem ca obiectiv in acest an sa deschidem patru noi magazine, iar daca vom obtine la timp Autorizatia de Constructie avem resurse sa inauguram si al cincilea magazin. In ceea ce priveste extinderea la nivelul Capitalei, obiectivul nostru principal este ca in Bucuresti sa deschidem 3 noi magazine in urmatorii 2 ani”, a declarat pentru wall-street.ro – Dragos Paval, presedinte al Dedeman.

Bucurestiul a devenit unul dintre cele mai fierbinti puncte de pe harta de interes a retailerilor in bricolaj in ultimii ani, fiind locul unde se gasesc circa peste 20 de magazine de profil, dar unde inca este loc de crestere, in opinia jucatorilor din piata.

Dedeman va detine pana la finalul anului trei magazine in Bucuresti - unul in cartierul Militari, zona Valea Cascadelor, unul in zona Berceni - Giurgiului (Dedeman Giurgiului) si a treia unitate care va fi inaugurata in luna august a acestui an - Dedeman Colentina.

Prin planul de a deschide alte doua noi unitati in Capitala, Dedeman isi arata clar intentiile de a deschide un magazin in zona de Est a Capitalei (zonele Titan / Pallady / Republica / Pantelimon) sau in zona de Nord sau Vest.

Dedeman incepe ofensiva pe piata din R. Moldova

Dedeman a anuntat la finele lunii mai planurile de a intra pe piata din Republica Moldova, in urma unui plan investitional de 30 de milioane de euro. Investitiile vor presupune deschiderea a doua magazin in Chisinau, capitala Republicii Moldova, cu o populatie de 800.000 de locuitori. Parte din planurile de dezvoltare ale Dedeman in regiune vor presupune deschiderea a noi unitati in tara vecina, regiunile vizate fiind orasul Balti, al doilea cel mai mare ca populatie din Moldova, cu un numar de circa 150.000 de locuitori. Dedeman va crea in Moldova aproximativ 400 de locuri de munca, a anuntat Dragos Paval, presedintele Dedeman, care a avut o intrevedere cu Iurie Leanca, prim-ministrul din Republica Moldova in luna mai.

„Gandul de a investi in Republica Moldova il am din anul 2007, tot de atunci vizitez periodic Chisinaul pentru a analiza evolutia lucrurilor. Deschiderea magazinelor noastre va permite si dezvoltarea industriilor locale, care vor furniza produsele sale lantului de retail de materiale de constructii si pentru amenajari interioare“, a declarat Dragos Paval la intalnirea cu oficialul din tara vecina. Pentru Dedeman, intrarea pe piata din Republica Moldova este prima tentativa de a testa si pietele externe, dupa ce in Romania a reusit sa ajunga la afaceri de peste 600 de milioane si circa 7.000 de angajati, in 20 de ani de activitate.

Dedeman este cel mai mare jucator de pe piata DIY din Romania si in top 5 al celor mai puternici retaileri din Europa de Est, conform datelor companiei de cercetare PMR. Principalii concurenti ai Dedeman la nivel local sunt companiile Arabesque si Ambient, dar si jucatorii internationali Kingfisher (Brico Depot), Baumax, Hornbach, OBI sau Leroy Merlin.

Cea mai tare miscare de marketing a verii: ce au in comun brandurile Simona Halep si Dedeman

Sursa foto: dedeman.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri