In urma tranzactiei, World Class Romania numara 19 centre de fitness in Bucuresti si alte 9 in orase precum Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Pitesti, Craiova, Ploiesti si Bacau. Compania va continua in anul 2016 extinderea organica a retelei prin deschiderea a noi cluburi de fitness in Bucuresti si Constanta, si va numara pana la finele anului un total de 31 de cluburi de fitness.

Operatorul privat Club Sport Fitness Center MV SRL detinea noua cluburi de fitness in Bucuresti si in marile orase din Romania. In urmatoarea luna, toate centrele Club Moving vor fi relansate sub marca World Class.

World Class apasa pedala de acceleratie si pregateste 13 centre de fitness in cursul anului 2016: incepe focusul pe orasele din provincie
World Class a finalizat in 2015 un total de 7 cluburi de fitness, fiind primul an care a depasit ritmul de expansiune de pana acum, care presupunea inaugurarea a cate un centru de sport pe an.

Citeste si:

“Vom inaugura 13 noi cluburi de fitness pe parcursul anului 2016, echivalentul a circa un spatiu de wellness pe luna. Jumatate din aceste spatii vor fi in Bucuresti, in timp ce restul va fi reprezentat de inaugurari in orasele de provincie. Analizam cu atentie oportunitatile din piata, mai ales pe cele din celelalte orase. Important este ca o data cu canalizarea pe noile inaugurari sa nu ne pierdem focusul din spatiile vechi si sa incercam sa le pastram la fel de competitive”, spunea Mikael Fredholm, CEO World Class, intr-un interviu pentru wall-street.ro la finalul anului trecut.

Principalii concurenti ai World Class la nivel local sunt Pescariu Sports & Spa, centrele de fitness de proximitate, precum si serviciul 7Card, care ofera posibilitatea clientilor sa acceseze peste 200 de sali din tara pe baza unui singur abonament.