ANRE are in derulare programe pilot pentru contoarele inteligente, iar evaluarea lor se va realiza in acest an. "Ca urmare, vom stabili un calendar national de implementare, care va fi etapizat. Ar fi trebuit sa avem 80% pana in 2020, dar in functie de evolutia acestor proiecte pilot vom cunoaste ritmul de implementare (...) In 2014, a fost emis un ordin al ANRE privind implementarea sistemelor de masurare inteligente", a spus Plesca, la conferinta Smart Energy, organizata de wall-street.ro, conform News.ro.

ANRE a eliminat prin ordin in luna ianuarie a acestui an tinta propusa pentru anul 2020 privind implementarea de contoare inteligente de energie electrica la aproximativ 80% din clientii finali, din cauza ca nu fusese finalizata o evaluare cost-beneficiu.

In acest an, operatorii de distributie concesionari monitorizeaza proiectele-pilot privind implementarea sistemelor de masurare inteligenta realizate in anul 2015 si evalueaza costurile si beneficiile aferente acestora.

Proiectele-pilot ar trebui sa se incheie pana la 31 octombrie 2016.

Pentru stabilirea planului national de implementare a sistemelor de masurare inteligenta in perioada 2017-2020 in Romania, ANRE realizeaza analiza cost-beneficiu privind implementarea sistemelor de masurare inteligenta luand in considerare rezultatele proiectelor-pilot realizate de catre operatorii de distributie concesionari, pe baza unui studiu elaborat de un consultant independent de specialitate, arata Ordinul 6/2016 al ANRE, intrat in vigoare la 1 martie 2016.

Citeste si:

Pe baza rezultatului analizei cost-beneficiu si a propunerilor operatorilor de distributie concesionari, ANRE va aproba pana la 31 martie 2017, prin ordin al presedintelui, calendarul national de implementare a sistemelor de masurare inteligenta, care contine datele calendaristice ale etapelor de implementare, precum si planul national de implementare a sistemelor de masurare inteligenta privind lucrarile de investitii aferente fiecarui operator de distributie concesionar, valoarea acestora si sursele de finantare, precum si masuri de informare a clientilor finali.

Potrivit Ordinului nr. 6/2016 al ANRE, in urma evaluarii rezultatelor implementarii proiectelor-pilot privind sistemele de masurare inteligenta obtinute, operatorii de distributie concesionari propun ANRE planurile de implementare a sistemelor de masurare inteligenta pentru perioada 2017-2020.

Operatorii de distributie concesionari transmit ANRE propunerile privind planurile de implementare pana la data de 10 ianuarie 2017.

In anul 2017, valoarea investitiilor aferente sistemelor de masurare inteligenta din planurile de implementarenu trebuie sa depaseasca 10% din valoarea programului anual de investitii aprobata conform prevederilor Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distributie a energiei electrice, aprobata prin Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 72/2013, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sursa foto: Udrescu Ovidiu