Citibank Romania isi propune sa atraga in randul clientilor cel putin o treime din companiile cu cifre de afaceri cuprinse intre doua si 50 de milioane de dolari pentru a le acorda finantare, a declarat ieri directorul general adjunct al bancii, Dan Sandu. Citigroup va incerca sa atraga clienti din categora firmelor mijlocii printr-o oferta de creditare cu dobanzi anuale de 6,5-7%, a spus oficialul grupului financiar american.

Limita de creditare acordata de Citibank este de doua milioane de dolari pentru companiile cu o cifra de afaceri mai mica de 15 milioane dolari, respectiv 5 milioane dolari pentru companiile cu o cifra de afaceri peste aceasta limita. „Produsele nu sunt standard. Noi nu vindem credite, ci o relatie de afaceri. Companiile mai mici au nevoie de capital de lucru, cele mai mari de capital de investitii. Acest segment de mijloc al pietei romanesti este motorul cresterii economice“, a declarat Sandu.

Conform unui studiu efectuat de banca, in perioada 2000-2003, pe segmentul de mijloc al pietei exista aproximativ 7.000 de companii care activeaza in industrie, productie, comert, servicii. Dintre acestea cel putin 2.500 se califica pentru contractarea unui credit. Solutiile financiare oferite de Citibank includ produse si servicii legate de gestiunea lichiditatilor, finantari comerciale, gestionarea riscurilor valutare si monetare, etc.

Citibank intentioneaza sa-si deschida alte 20 de unitati noi pana la mijlocul anului 2006 pe langa cele sapte existente. Numarul relativ mic de agentii este compensat de serviciile la distanta oferite de banca, peste 95% din tranzactii fiind efectuate prin Internet Banking. Citibank Romania a raportat, la sfarsitul anului 2004, active de 2,4 miliarde lei (24.182 miliarde lei vechi) si un profit net de 27 milioane lei (270 de miliarde lei vechi).

Citigroup este cel mai mare furnizor de servicii financiare din lume, care gestioneaza active de 1.484 miliarde de dolari.

Anul trecut, Citigroup a avut venituri de 86 de miliarde de dolari si un profit net de 17 miliarde de dolari.