Compania cu sediul in Beijing a livrat 15 milioane de device-uri in al doilea trimestru al anului curent, acoperind astfel 14% din intreaga piata de smartphone-uri din China, scrie Businessweek citand compania de cercetare Canalys. Samsung a livrat circa 13,2 milioane de smartphone-uri, acoperind circa 12% din piata.

Apple este singurul producator strain din top 10, compania americana marindu-si livrarile in statul asiatic cu 58%, dupa parteneriatul cu China Mobile.

Xiaomi a atras clienti prin comercializarea de smartphone-uri mai ieftine care includ multiple aplicatii centrate pe tari precum China, India, Brazilia si Rusia. „Xiaomi are potentialul de a deveni o forta de luat in considerare si in afara Chinei si vendorii internationali ar trebui sa fie cu ochii pe ei”, considera Jessica Kwee, analist al Canalys.

China a atras 108,5 milioane de smartphone-uri in al doilea trimestru, echivalentul a circa 37% din livrarile pe plan mondial. Lenovo a fost al treilea jucator in statul asiatic, cu 13 milioane de terminale livrate.