Potrivit ziarului, US Marshals Service opereaza avioane de mici dimensiuni, de pe cinci aeroporturi importante din Statele Unite, care transporta dispozitive care imita semnalele emise de releele de telefonie mobila.

Inselate in acest mod, telefoanele mobile se conecteaza la dispozitiv si impartasesc fara acord informatii ca numere de identificare unice si date de localizare, scrie cotidianul. Aceste dispozitive sunt cunoscute sub numele de "dirtbox", care provine de la acronimul Digital Recovery Technology Inc., filiala Boeing care le-ar fabrica.

The Wall Street Journal, care citeaza surse anonime apropiate programului, scrie ca aceste avioane ar survola tara in mod regulat cu scopul de a colecta datele a zeci de mii de telefoane mobile. Ar fi vizata majoritatea populatiei americane.

Citeste si:

Potrivit WSJ, Departamentul american al Justitiei a refuzat sa comenteze, limitandu-se sa spuna ca agentiile din subordinea sa respecta legislatia cu privire la tot ceea ce inseamna supraveghere si spionaj. Aceste programe ar fi permis dezvaluirea localizarii unor telefoane mobile legate de infractori si suspecti in comiterea unor crime, potrivit publicatiei.

Telefoanele mobile sunt programate sa se conecteze la releul care se afla cel mai aproape. Aceste dispozitive, "dirtboxes", pot asigura automat telefoanele mobile ca reprezinta cel mai bun releu posibil, culeg date si apoi transmit conexiunea adevaratelor relee.

Este vorba despre o tehnica care poate sa fie folosita de catre hackeri. Christopher Soghoian, insarcinat cu domeniul tehnologiei la Uniunea Americana pentru Apararea Libertatilor (ACLU), a catalogat acest program drept "de neiertat".