Litigiile legate de manipularea LIBOR "au potentialul sa devina cea mai mare serie de procese rezultata din criza financiara, deoarece indicele influenteaza atat de multe tranzactii si este de baza pentru extrem de multe contracte. Este ca si cum s-ar descoperi ca rapoartele privind inflatia sunt incorecte", comenteaza pentru Bloomberg John Coates, profesor de drept si economie la Harvard Law School.

LIBOR este stabilit zilnic de Autoritatea Bancara Britanica in baza unor estimari transmise de marile banci privind costurile de credit pe piata interbancara in diverse valute, de la dolar la yenul japonez, la diferite maturitati, de pana la 12 luni.

Indicele influenteaza dobanzi in intreaga lume, de la obligatiuni si derivate financiare la credite ipotecare si imprumuturi auto. LIBOR a fost descris in trecut de Asociatia Bancara Britanica drept "cel mai important numar din lume".

Autoritatile de reglementare a pietelor financiare din tari precum Statele Unite, Marea Britanie, Japonia sau Elvetia ancheteaza manipularea LIBOR de catre marile banci care raporteaza zilnic estimarile privind dobanzile de pe piata interbancara. Banca britanica Barclays, una dintre cele mai mari din lume, a incheiat recent o intelegere cu autoritatile din Marea Britanie si Statele Unite, admitand ca a participat la manipularea LIBOR. Barclays a fost sanctionata cu o amenda de 290 milioane lire sterline (echivalentul a 450 milioane de dolari) si a convenit sa asiste guvernele in ancheta.

Acum, autoritatile iau in calcul urmarirea penala a traderilor implicati in manipularea indicelui, care poate conduce la pedepse cu inchisoarea.

Desi LIBOR influenteaza o gama larga de dobanzi, active si investitii, companiile care vor sa actioneze bancile in justitie ar putea intampina dificultati privind cuantificarea riguroasa a pierderilor si identificarea cu precizie a bancilor responsabile, potrivit Bloomberg, care a intervievat numerosi executivi din industria financiara, avocati si fosti oficiali din domeniu.

BlackRock, cu active de 3.560 miliarde dolari, Fidelity - 1.600 miliarde dolari - si Vanguard, care controleaza active de 2.100 miliarde dolari, au anuntat ca evalueaza pagubele suferite de portofoliile administrate in urma manipularii LIBOR.

"In numele clientilor si actionarilor nostri, urmarim de ceva timp evolutiile de pe piata LIBOR si litigiile legate de acest caz. Am luat act cu interes de stirile recente si continuam sa ne analizam optiunile", a declarat un reprezentant al fondului Fidelity, cu sediul la Boston.

Citeste si:

BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, considera ca litigiile legate de manipularea LIBOR sunt complexe si ca "va dura ceva timp pana se vor clarifica lucrurile", potrivit unui reprezentant al fondului newyorkez.

Barclays detinea aproape 20% din actiunile BlackRock in luna mai, cand a vandut participatia, iar directorul general de atunci al bancii, Robert Diamond, care a demisionat in vara in urma scandalului LIBOR, s-a retras din board-ul fondului de investitii.

Vanguard, cu sediul in Pennsylvania, este cel mai mare administrator de fonduri mutuale din lume si a aratat, de asemenea, ca stabilirea cu exactitate a pierderilor cauzate de manipularea LIBOR va fi un proces dificil, de durata.

Duelurile in justitie dintre fondurile de investitii si banci in urma crizei financiare nu sunt o noutate. BlackRock si Pacific Investemnt management Co., cel mai mare fond de obligatiuni din lume, au condus un grup de investitori intr-un litigiu impotriva Bank of America; cele doua parti au cazut la intelegere in afara instantei, printr-un acord evaluat la 8,5 miliarde de dolari contestat de investitori mai mici si de autoritatile americane.

Pe langa fondurile de investitii, bancile implicate in manipularea dobanzilor ar putea fi actionate in justitie si de institutii de credit care nu participa la calculul zilnic al LIBOR. Un analist de la Sanford C. Bernstein crede ca Goldman Sachs si Morgan Stanley ar putea intra in litigiu cu rivalii.

In timp ce fondurile de investitii sunt afectate in principal prin subestimarea dobanzilor, "umflarea" artificiala a LIBOR este paguboasa pentru investitori in cautare de finantare pentru diverse tranzactii sau proiecte, precum fondurile de capital privat, care au nevoie de dobanzi cat mai mici.

Pe langa Barclays, autoritatile ancheteaza peste 10 mari banci, printre care UBS, Citigroup, JPMorgan Chase sau Credit Suisse.