Acordul prevede ca membrii Congresului sa incheie un acord mai larg asupra bugetului pana la data de 13 decembrie si a avut loc dupa ce Camera Reprezentantilor nu a reusit, marti, sa puna la punct un plan propriu.

Cele doua Camere ale Congresului trebuie sa adopte proiectul in aceeasi forma, acesta urmand apoi sa fie apoi trimis presedintelui Barack Obama pentru promulgare, informeaza Mediafax.

"Compromisul la care am ajuns va asigura economiei stabilitatea de care are nevoie", a declarat liderul majoritatii democrate din Senat, Harry Reid, care a spus ca este "un acord bipartinic istoric".

Liderul minoritatii republicane din Senat, Mitch McConnell, a spus ca ultimele saptamani au fost dificile pentru Congres si pentru tara.

"Este speranta mea ca astazi vom putea lasa in urma unele dintre cele mai urgente probleme. Dupa evenimentele de ieri, am inceput impreuna cu liderul majoritatii o serie de discutii despre solutia prin care sa putem debloca activitatile guvernului si sa impiedicam defaultul. Am incredere ca putem incepe sa facem acest lucru de astazi", a aratat McConnell.

El este optimist si ca vor fi protejate reducerile de cheltuieli convenite de ambele parti in legea Budget Control Act, semnata de presedintele Barack Obama.

Citeste si:

Atentia se va concentra acum pe rapiditatea cu care Camera Reprezentantilor si Senatul vor putea aproba acordul.

Reprezentantul republican de Texas Kevin Brady a declarat la televiziunea Bloomberg ca incapacitatea colegilor sai de partid din Camera Reprezentantilor de a veni cu un plan propriu de crestere a plafonului de indatorare face ca presedintele Camerei, John Boehner, sa fie nevoit sa accepte orice propunere venita din partea liderilor Senatului.

"Acest partid nu este unit in spatele problemelor esentiale. Drept rezultat, suntem cu totii frustrati de incapacittatea de a influenta acest acord", a spus Brady.

Un lider democrat a declarat pentru New York Times ca proiectul ar putea fi trimis presedintelui Barack Obama pentru promulgare pana la sfarsitul acestei zile, cu conditia ca acordul sa fie aprobat mai intai in Camera Reprezentantilor si apoi in Senat.

In urma informatiilor, actiunile au crescut puternic la bursa americana. Indicele S&P 500 este in urcare cu 1,15%, aproape de un nivel record, Dow Jones cu 1,16%, iar Nasdaq cu 1,07%. Dolarul este in crestere cu 0,18% fata de un cos de valute importante.