Armata americana si forte ale unor tari "partenere" au efectuat, pentru prima oara, raiduri aeriene contra unor pozitii ale gruparii jihadiste Stat Islamic (SI) in Siria, a anuntat luni Pentagonul, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

"Pot sa confirm ca armata americana si forte ale natiunilor partenere efectueaza o actiune militara contra teroristilor din cadrul SIIL in Siria cu avioane de vanatoare, bombardiere si rachete de tip Tomahawk", a anuntat purtatorul de cuvant al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, citat intr-un comunicat. El nu precizeaza locurile in care au avut loc atacurile dar, potrivit New York Times, raidurile aeriene au vizat zona orasului Rakka, care este de facto centrul puterii SI, si frontiera dintre Siria si Irak.

Comunicatul nu ofera informatii despre partenerii implicati in aceste operatiuni dar, de asemenea potrivit New York Times, atacurile au avut loc cu participarea "mai multor tari arabe aliate". Presedintele american Barack Obama a avertizat la 10 septembrie, intr-un discurs solemn, ca isi rezerva dreptul de a autoriza atacuri impotriva gruparii Stat Islamic, inclusiv in Siria. "Decizia de a lansa aceste atacuri a fost luata mai devreme in cursul zilei de comandantul (CENTCOM, Comandamentul militar american insarcinat cu regiunile Orientul Mijlociu si Asia Centrala) in virtutea autorizarii care i-a fost date de comandantul sef (presedintele Barack Obama)", a subliniat purtatorul de cuvant al Pentagonului in comunicat.
Incepand din 8 august, pozitii ale gruparii SI in Irak sunt aproape in fiecare zi vizate de tiruri ale armatei americane. Presedintele Obama a autorizat aceste atacuri pentru a veni in ajutorul armatei irakiene si fortelor kurde, puse in deruta de SI, mai bine inarmata si mai disciplinata. Datorita acestor atacuri, fortele irakiene au reusit sa se reorganizeze si sa recucereasca mai multe locuri strategice.