Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a organizat o conferinta de presa, pentru a "se prezenta" publicului, in noua formula, care cuprinde patru noi membri: Laura Georgescu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda si Florin Gabrea. Cu toate acestea, Florin Gabrea nu a participat la conferinta de presa, nefiind precizat motivul absentei sale.

"Scopul intalnirii noastre este sa ne prezentam in noua formula si sa aflati ce strategie isi pregateste CNA pentru anul in curs. Patru din cei 11 membri sunt noi si ma refer la Florin Gabrea, Monica Gubernat, Viorel Buda, votat acum doua zile vicepresedinte, si la mine, propunerea Consiliului pentru functia de presedinte", a spus in conferinta de presa Laura Georgescu.

Intrebata in conferinta daca considera ca este in vreun fel incompatibila cu noua functie de presedinte al CNA, asimilata celei de ministru, avand in vedere ca, potrivit propriei declaratii de avere, (publicata pe site-ul Departamentului pentru Lupta Antifrauda din cadrul Guvernului Romaniei, n.r.) sotul sau, Marius Georgescu, este angajat al Televiziunii Romane, Laura Georgescu a raspuns: "Da, recunosc «delictul» (exprimare ironica, n.r.) de a fi sotia unui editor la programul de stiri al Televiziunii Publice. Pornim intr-un parteneriat firesc, cu mici dubii. Orice relatie credeti-ma functioneaza pana la jumatea drumului. Eu vin pana la jumatea drumului in fata dumneavoastra si astept reciprocitate. Cum ar putea un editor care redacteaza stiri sa fie in conflict de interese cu functia asimilata rangului de ministru, dar platita sub salariul meu de consilier superior al Guvernului Romaniei de zece ani, sa vina in contradictie cu deciziile unui organism colectiv, care inseamna 11 membri si primele 4 institutii reprezentate aici".

Pe de alta parte, in cadrul CNA nu a mai existat o astfel de situatie, ca sotul sau sotia unui membru al CNA, desemnat presedinte, sa fie angajat al vreunei televiziuni.

Citeste si:

"(...) Eu sunt functionar public si am absolvit curs de conflict de interese si incompatibilitati, astept cu mare drag sa impartasesc (...) unde este conflictul de interese intre un editor angajat al Departamentului Emisiunilor Informative si Sport din cadrul Televiziunii Romane (...) - ce delict Dumnezeule mare?! (...) si un om propus de CNA si sustinut de alti 10 oameni cred eu cerebrali, reprezentand primele patru institutii din aceasta tara, dar astept", a mai spus Laura Georgescu.

Intrebata cine a propus-o si de ce si-a dorit functia de presedinte al CNA, pentru care Laura Georgescu a fost singura candidata si castigatoare intr-o sedinta cu usile inchise desfasurata pe 28 decembrie, aceasta a raspuns: "Zece ani de zile am fost jurnalist si producator TV. Dupa 10 ani, din rationamente absolut umane, dorinta de a avea copii, am trecut in administratia publica centrala. De zece ani, lucrez in Guvernul Romaniei. Am fost propunerea acestei institutii fiindca de zece ani ma cunosteau".

Ea a mai spus ca si-a dorit sa vina pentru a fi alaturi de ceilalti membri ai CNA. "De ce mi-am dorit sa vin? Exista o perioada in viata oricarui om in care desi toate judecatile spun nu, el spune da. Si sunt vie, multumesc lui Dumnezeu, incat sa spun da incerc, da putem. Cred ca am venit in primul rand din respect pentru Cristina Trepcea si Narcisa Iorga, doua femei pe care a trebuit sa le cunosc intai din presa. Cred ca am venit pentru Razvan Popescu, pentru Mihai Malaimare, pentru Cristian Mititelu, pentru Valentin Jucan, pentru Lorand Turos, sa pun umarul sa ne facem treaba si cred ca am venit pentru toti colegii mei, care astazi sunt puncte cheie in toate televiziunile si sunt mandra de acest lucru si am venit pentru toti romanii, cu care ma solidarizez, in secunda in care ma uit la televizor", a spus Laura Georgescu.