Raiffeisen Bank International finanteaza cu 95,5 milioane de euro constructia centrului comercial Promenada Mall dezvoltat in zona Floreasca de compania Raiffeisen evolution (RE), de la care banca austriaca a preluat in noiembrie 2011 doua cladiri de birouri, inclusiv proiectul Sky Tower.
"Finantarea obtinuta de la Raiffeisen Bank International este de 95,5 milioane euro. Imprumutul acordat Floreasca City Center este destinat constructiei Promenada Mall. Am inceput constructia mall-ului in acest an, dupa obtinerea finantarii (in luna decembrie 2011, n.r.)", au declarat agentiei Mediafax reprezentantii dezvoltatorului, adaugand ca deschiderea centrului comercial a fost stabilita pentru ultimul trimestru din 2013.

Acestia au mentionat ca este prematur sa stabileasca valoarea totala a fondurilor necesare pentru dezvoltarea mall-ului, care va avea o suprafata inchiriabila de 35.000 de metri patrati. Centrul comercial va fi structurat pe patru niveluri, va avea peste 120 de magazine si 1.300 de locuri de parcare subterane.

Agentul exclusiv al proiectului este firma austriaca Krammer&Wagner, spatiile din mall fiind scoase la inchiriere inca din primavara anului 2010.

"Am realizat nivelul de inchiriere care sa ne permita obtinerea finantarii bancare", au adaugat sursele citate.

Promenada Mall a fost anuntat de peste de patru ani, dar inceperea constructiei a fost amanata din cauza conditiilor de pe piata imobiliara si financiara. RE detine un teren situat in apropierea statiei de metrou Aurel Vlaicu, pe care a proiectat constructia mall-ului si doua cladiri de birouri, dintre care Sky Tower, cu 36 de etaje

Raiffeisen Bank International Viena a cumparat in noiembrie componenta de birouri din cadrul proiectului imobiliar, respectiv cladirea Sky Tower aflata in constructie si Floreasca Office, cu o suprafata inchiriabila de 16.000 metri patrati.

Cele doua cladiri de birouri, unde va fi mutat sediul subsidiarei din Romania a bancii austriece, au ca termen de finalizare sfarsitul acestui an. Raiffeisen evolution project development este o societate de dezvoltare imobiliara cu sediul central in Viena si care activeaza in Austria si in Europa Centrala si de Est.

Portofoliul Raiffeisen evolution cuprinde cladiri rezidentiale si de birouri, dar si hoteluri, centre comerciale, centre specializate de retail, precum si proiecte multifunctionale. Compania are in curs de constructie 31 de proiecte in domeniile rezidential si de retail, reprezentand investitii de 1,1 miliarde de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri