Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informeaza ca, incepand de marti, au fost facute verificari in evidentele nationale, care au vizat identificarea unor posibili cetateni romani la bordul aeronavei Germanwings care s-a prabusit in Franta.

”Lista de pasageri pusa la dispozitia MAE contine exclusiv numele si prenumele pasagerilor, fara a fi mentionate alte detalii, precum cetatenia, data nasterii, tipul si numarul documentului de calatorie. In acest context, au fost initiate si sunt in curs de derulare verificari extinse si complexe in ceea ce priveste stabilirea cu certitudine a identitatii si cetateniei fiecarei persoane aflate la bord. Pana la acest moment, nu s-au identificat cetateni romani la bordul aeronavei prabusite”, precizeaza reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit acestora, verificarile continua, avand in vedere ca elementele necesare procesului de identificare nu sunt complete. Reprezentantii MAE mai spun ca pana in prezent misiunile diplomatice romane din Spania, Franta si Germania nu au inregistrat nicio cerere de asistenta din partea vreunui cetatean roman care sa semnaleze faptul ca avea rude sau prieteni la bordul aeronavei.

Citeste si:

Celula de Criza a MAE roman, misiunile diplomatice si oficiile consulare romane din Madrid, Barcelona, Paris, Berlin, Bonn si München sunt in legatura permanenta cu autoritatile de resort din Spania, Franta si Germania, adauga reprezentantii Ministerului Afacerilor Externe.

Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, prabusit cu 150 de persoane la bord

Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, avand la bord 144 de pasageri si sase membri ai echipajului, s-a prabusit marti dimineata intr-o zona muntoasa din sud-estul Frantei, in apropierea localitatii Barcelonnette. Avionul decolase de la Barcelona la ora 10.01 (11.01, ora Romaniei) si urma sa ajunga la Dusseldorf, in nordul Germaniei, insa a disparut de pe ecranele radarelor in jurul orei 11.15 (12.15, ora Romaniei).

Printre persoanele aflate la bordul avionului companiei Germanwings erau 67 de cetateni germani, 45 de spanioli, zeci de turci si cel putin un belgian.

Presedintele francez, Francois Hollande, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, si premierul spaniol, Mariano Rajoy, se vor deplasa miercuri in zona prabusirii avionului companiei Germanwings, in sud-estul Frantei, informeaza presa franceza.