Companiile din Romania sunt tot mai constiente de nevoia de a investi in instruirea angajatilor pentru a obtine astfel cei mai buni specialisti, cu un grad ridicat de profesionalism. Companiile platesc in medie 1.700 de euro pe ziua de training, potrivit Amaliei Sterescu, consultant de leadership, personal branding si public speaking.

“Companiile multinationale au deja o traditie in ceea ce priveste alocarea de bugete considerabile pentru programe de training si coaching a angajatilor, intelegand nevoia instruirii acestora cu traineri externi. De altfel, este de mentionat ca aceasta nevoie a trebuit acoperita si deoarece companiile au angajat tineri ce nu au fost instruiti in facultati, mai ales pe zona de management sau soft skills, practic deblocarea bugetelor de training venind si din intelegea si adaptarea la contextul oferit de piata locala”, a subliniat Amalia Sterescu.

De asemenea, aceasta a adaugat ca, in cazul multinationalelor, top managementul intelege ca instruirea continua a angajatilor aduce beneficii in mod direct companiei, ajutandu-i pe acestia sa faca fata mai usor in pozitiile in care se afla. Companiile antreprenoriale, pe de alta parte, nu deblocheaza la fel de usor bugete de training si coaching. Potrivit Amaliei Sterescu, in zona antreprenoriala exista trei mai categorii de companii. Primele sunt cele care investesc cu succes in trainiguri pentru angajati, cu un procent nu foarte ridicat. Pe de alta parte exista si companii care si-ar dori acest lucru insa nu au bugete suficiente pentru a pune in practica, dar si companii care aleg sa investeasca in vanzari sau alte zone critice ale business-ului, in defavoarea segmentului de training.

Piata muncii este din ce in ce mai competitiva, asa ca pastrarea angajatilor si asigurarea unui plan de cariera pentru acestia a devenit esentiala in companii. De asemenea, crearea de beneficii pentru generatia Millenials este foarte importanta, iar trainingurile sunt unul dintre acestea”, a mai adaugat Amalia Sterescu.

Aceasta tendinta este confirmata si de ultimul raport Eurostat care arata ca in randul adultilor din UE cu varste cuprinse intre 25 si 64 de ani, 45,2% au luat parte la educatie sau formare formala sau nonformala in 2016. Aceasta a insemnat o crestere de 4,9 puncte procentuale in comparatie cu sondajul anterior, care a fost realizat in 2011, cand 40,3% din populatia in varsta de munca a participat la astfel de programe. Cu toate acestea, in 2016, Romania se afla pe ultimul loc in UE, cu o rata de participare de doar 7%.

Topul traingurilor accesate de companiile romanesti

Potrivit afirmatiilor sale, in ultimii ani, cele mai cerute programe de training au fost cele de leadership, in special pentru persoanele aflate in roluri de conducere. Pe locul al doilea in topul traingurilor cerute de companii se afla cele de public speaking, deoarece companiile au inteles ca business presentation a trecut la nivelul urmator si este foarte important ca angajatii sa devina vanzatori mai buni si sa fie cat mai orientati catre networking.

Pe al treilea loc in topul programelor de instruire accesate de companii se afla managementul brandului personal, mai ales pentru angajatii inclusi in ceea ce companiile numesc talent pool – acea categorie de specialisti ce pot accede la nivelul urmator in companie.

“Companiile doresc, prin acest tip de training, sa ofere angajatilor o mai mare vizibilitate in organizatie, dar, mai ales, au inteles ca este foarte important ca acestia sa fie perceputi pozitiv si in afara acesteia pentru a deveni, astfel, ambsadori ai brandului”, a mai adaugat Amalia.

Employer branding si digital transformation sunt alte categorii de training de mare interes pentru companii.

Cat investesc companiile in programele de training ale angajatilor

In ceea ce priveste categoriile de angajati ce beneficiaza de sesiuni de training puse la dispozitie de companii, potrivit datelor din piata detinute de Amalia Sterescu, 70% provin din top si middle management. Pe de alta parte, companiile care investesc cel mai mult in programe de acest fel sunt cele din industriile de BPO, share service center si banking.

“Este foarte greu de estimat un buget alocat, deoarece fiecare tip de training include module si abordari diferite. Insa, in medie, o companie aloca circa 1.700 euro pentru o zi de training, cu trainer roman”, estimeaza Amalia Sterescu.

Traingurile viitorului

Piata locala de training evolueaza tot mai mult mai ales in contextul in care companiile trebuie sa isi asume rolul de educare a angajatilor pentru a face fata noilor provocari din piata. Astfel, potrivit Amaliei Sterescu, trainingurile ce vor capata tot mai mult teren in urmatorii ani sunt cele de social selling, corporate wellbeing si digital transformation.

“In contextul in care piata muncii este acum ocupata tot mai mult de generatia Millenials, programele de training ce presupun cresterea abilitatilor de vanzare, transformarea jobului intr-un loc atractiv si adaptarea la transformarea din industria 4.0 sunt esentiale”, a incheiat Amalia.

Despre Amalia Sterescu

Amalia Sterescu este leadership consultant, personal branding strategist, public speaking coach si autor al cartii “Tango cu viata”. Ea are 22 de ani de experienta profesionala, activand atat in mediul corporate, dar si ca antreprenor. Incepand cu 2012, Amalia Sterescu si-a inceput calatoria sa antreprenoriala infiintand Outsourcing Advisors, primul portal al comunitatii de outsourcing din Romania. Mai tarziu, Amalia a fondat in 2013 Public Speaking School. Astfel, din 2013 pana in prezent peste 1.100 de profesionisti au fost instruiti personal de Amalia.

Incepand cu 2018, si-a extins aria serviciilor sale profesionale fondand BrandingYOU, prima agentie de branding personal din Europa de Est.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri