Primark, retailerul de origine irlandeză care este prezent și pe piața din România cu două magazine caută să angajeze personal nou pentru următoare unitate pe care urmează să o deschidă în țara noastră. După magazinul din Park Lake și cel din AFI Cotroceni, compania urmează se va extinde în afara Capitalei, la Timișoara, unde caută deja personal.

Primark România are deschise mai multe poziții cu normă întreagă, pentru românii interesați să lucreze la retailerul fashion, care anul acesta va ajunge la trei locații în țara noastră. Compania caută să angajeze șase persoane pentru magazinul din Timișoara, care se va deschide în centrul comercial Iulius Town Timișoara, deținut de omul de afaceri Iulian Dascălu. Primark România a deschis prima serie de recrutări în noiembrie 2023 pentru magazinul din Timișoara care va fi distribuit pe aproximativ 3.000 de metri pătrați de spațiu de retail.

Angajări Primark: Când se deschide magazinul din Timișoara și ce locuri de muncă pune la bătaie retailerul

Magazinul Primark din Timișoara este programat să se deschidă în a doua jumătate a anului 2024, un spațiu unde retailerul încă se află în plin proces de recrutare. Compania caută să angajeze un manager de departament, un VM manager, un P& C supervisor, un asistent manager magazin, un people & culture manager, dar și un store manager. Totodată, Primark pune la bătaie și un loc de muncă vacant pentru poziția de people & culture manager pentru magazinul din Park Lake, potrivit informațiilor de pe pagina oficială a retailerului.

Reprezentanții Primark nu au publicat intervale salariale pentru pozițiile puse la dispoziție, ci doar lista de beneficii extrasalariale care constau în tichete de masă, abonament medical la Regina Maria, reduceri permanente la produsele Primark, posibilitatea de a se implica în deschiderea altor magazine (inclusiv a celor din străinătate), cât și programe de sprijin emoțional care includ consiliere psihologică gratuită.

Detalii despre cerințele fiecărei poziții scoase pe piață de Primark pot fi vizualizate AICI.

Primark, retailerul înființat în Dublin, Irlanda, acum mai bine de 50 de ani, deține în prezent peste 400 de magazine, pe 14 de piețe. Compania a deschis la finalul lui 2022 primul magazin din România, în centrul comercial Park Lake din Capitală, iar în următoarele șase luni a deschis a doua unitate, în AFI Controceni. Magazinul din Timișoara va fi prima locație Primark din vestul țării și urmează să fie inaugurat în a doua jumătate a anului 2024.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri