Lanțul de cafenele 5 to go, fondat de Radu Savopol și Lucian Bădilă în 2015, deschide cafenele pe bandă rulantă prin intermediul sistemului de franciză. Iată cât te costă și de ce ai nevoie ca să fii proprietarul unei cafenele 5 to go.

Care este investiția finală într-o cafenea 5 to go

Investiția totală într-o franciză 5 to go este cuprinsă între 15.000-20.000 euro, incluzând și taxa de franciză de 4.500 euro. Suma poate varia în funcţie de mai mulţi factori importanţi, precum suprafaţa locaţiei, chiria spaţiului, mobilierul sau numărul de angajaţi.

De asemenea, amortizarea investiţiei se face într-o perioadă de un an, maximum doi.

În plus, contractele se fac pe o perioadă de 5 ani, în care francizații mai plătesc o taxă lunară de 4% și una de 1,5%, contribuția la bugetul de marketing.

Cu ce vine francizorul

Echipa 5 to go se ocupă de tot necesarul pentru deschiderea cafenelei:

  • amenajare,
  • dotare cu toată aparatura necesară,
  • relații cu furnizorii,
  • training barista.

Etapa de amenajare și pregătire lansare durează între 3 și 8 săptămâni, în funcție de spațiu și nevoile punctuale identificate.

Cu ce vine francizatul

Dacă francizorul își pune la bătaie cunoștințele și amenajarea locației, francizatul trebuie să vină cu forța de muncă, după cum a declarat Radu Savopol.

”Ne dorim să construim cu francizații parteneriate valoroase, nu doar relații contractuale. Încă de la primele discuții, începem să funcționăm ca o echipă. Noi venim cu expertiza și know-how-ul, iar ei este important să vină cu energia bună”, a explicat acesta, pentru Wall-Street.

Totodată, fondatorul lanțului de cafenele precizează că mai ține la câteva lucruri pentru bunul mers al afacerii, precum: rapiditatea în servirea produselor, experiența preparatorilor barista, dar și diversitatea produselor (cafea, răcoritoare, sandvișuri sau dulciuri).

”Încă de la lansarea brandului 5 to go, ritmul de dezvoltare a fost unul accelerat, ajungând, la finalul anului 2021, aproape de pragul de 300 de unități deschise la nivel național. 5 to go continuă să vină cu lucruri noi în piață, de la lansarea de game și produse noi și până la campanii creative și oferte speciale. Și în 2022, unul dintre cele mai importante obiective ale grupului rămâne dezvoltare masivă la nivel național, prin deschiderea a 200 de locații noi și de a ajunge la un total de 1.000 de cafenele în România, în următorii 5 ani”, a completat Savopol.

Nu în ultimul rând, businessul 5 to go intenționează să atragă atenția orașelor mici și mijlocii din România, unde deja sunt deschise cafenele. Momentan, aproape 20% dintre cafenele sunt în orașe cu mai puțin de 50.000 de locuitori, iar Savopol insistă că dezvoltarea locală este un obiectiv al businessului său.

Cea mai recentă inaugurare a unei cafenele a avut loc pe 28 aprilie, în Slatina, în Parcul Tineretului. În București, tot în aprilie 2022, 5 to go a deschis recent două cafenele, una pe Bulevardul Camil Ressu, iar o alta, în Panduri. 5 to go a luat naștere în 2015, în România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul de preț unic pentru toate produsele comercializate.

Sursa foto: 5 to go

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri