In cazul Romaniei, implementarea programelor Phare implica transferul responsabilitatii de la UE in administrarea programului (licitatii, contractari si plati) catre autoritatile din Romania, sub supravegherea Delegatiei Comisiei Europene din Romania. Asadar, potentialii contractanti trebuie sa se orienteze in acest moment catre Autoritatile de Implementare din intreaga tara si cele trei Agentii de Implementare care se ocupa de licitatii si contractare. Toti contractantii trebuie sa se asigure ca respecta punct cu punct detaliile din Ghidul Solicitantului, care se distribuie gratuit prin intermediul anumitor institutii.

Tipuri de contracte

Exista patru tipuri de contracte folosite in implementarea programelor Phare. Primele dintre acestea sunt contractele de servicii, ele ofera asistenta tehnica, studii, know-how, instruire. Notiunea de furnizor de servicii se refera la orice persoana fizica sau juridica ce ofera servicii. A doua categorie este reprezentata de contractele de furnizare de bunuri, care implica proiectarea, producerea, livrarea, asamblarea si comandarea de bunuri, pe langa alte activitati specificate in contract, spre exemplu servicii de intretinere, reparatii, instalare, instruire, precum si servicii post-vanzare. Furnizorul poate fi orice persoana fizica sau juridica care furnizeaza bunuri. A treia categorie cuprinde contractele de finantari pentru lucrari de inginerie (infrastructura, constructii).

Contractantul poate fi orice persoana fizica sau juridica ce desfasoara aceste lucrari. Si cea de-a patra categorie este cea a granturilor, a ajutoarelor financiare nerambursabile. Ajutorul financiar nerambursabil este o plata de natura necomerciala efectuata de Agentia de Implementare catre un anume beneficiar, in vederea realizarii unor obiective compatibile cu politicile Uniunii Europene. Ajutorul financiar nerambursabil se acorda in baza unui proiect propus de solicitant, care poate fi si potentialul beneficiar.

Elaborarea dosarului de licitatie

Pentru a putea beneficia de fondurile nerambursabile, eventualii contractanti trebuie sa participe la o licitatie. Institutia care se ocupa de licitatie trebuie sa realizeze un dosar de licitatie, care contine informatii asupra scopului licitatiei de proiecte, regulile privind eligibilitatea solicitantilor, proiectelor si costurilor, precum si criteriile de evaluare, mentiuni cu privire la documentele ce trebuie anexate, informatii asupra procesului de evaluare (calendarul provizoriu al evaluarii), conditiile contractuale aplicate celor care vor castiga licitatia. Patricipantii trebuie sa fie pusi la curent cu toate detaliile acestuia, pentru ca ofertele trebuie depuse in conformitate cu cerintele din dosarul de licitatie, la sediul Autoritatii Contractante, nu mai tarziu decat data si ora precizate in anuntul de licitatie sau in invitatia de participare la licitatie.

Dupa aceea, ofertele sunt evaluate de un Comitet de Evaluare numit de Autoritatea Contractanta si aprobat de Delegatia Comisiei Europene in Romania.

Inregistrarea si evaluarea ofertelor

Autoritatea contractanta este organismul care inregistreaza in ordinea venirii si inmaneaza confirmarea de primire celui care a depus oferta. Ofertele raman sigilate pana la momentul sesiunii de deschidere. Evaluarea ofertelor se face de catre Comitetul de evaluare care analizeaza dosarele pentru a constata daca ofertele sunt complete si corecte. Este nevoie si de o evaluare tehnica, care consta in aprecierea de catre membrii Comitetului de evaluare a conformitatii si calitatii tehnice a ofertelor. Si in final se realizeaza o evaluare financiara dupa cele doua tipuri de evaluare evidentiate.

Pentru achizitii de bunuri si lucrari, se alege oferta cea mai avantajoasa economic dintre cele corespunzatoare din punct de vedere tehnic. Ofertele peste valoarea maxima a contractului sunt eliminate de la inceput. Pentru contractele de servicii, in stabilirea evaluarii finale, evaluarea tehnica reprezinta 80%, iar cea financiara 20% din punctajul final. Compararea ofertelor ia in calcul toate cheltuielile, respectiv taxe, restituibile la prezentarea dovezii de plata. Dupa ce au fost realizati toti acesti pasi, se face anuntarea publica a castigatorului. Detalii suplimentare se pot gasi pe site-ul oficial al Delegatiei Comisiei Europene in Romania www.infoeuropa.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri