Executivul a alocat circa 7,5 milioane de lei pentru organizatiile minoritatilor nationale, din Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului, dupa ce s-a constatat ca acestea au intampinat dificultati financiare in urma reducerii bugetului cu o suma similara, la rectificarea din aprilie.
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2009 s-a acordat, pentru sprijinirea organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, suma de 70 de milioane de lei (aproximativ 16 milioane de euro). Banii sunt alocati pentru 20 de organizatii ale italienilor, armenilor, albanezilor, macedonenilor, romilor, rusilor, evreilor, germanilor, bulgarilor, croatilor, rutenilor, turcilor, slovacilor, cehilor, grecilor, polonezilor, sarbilor, ucrainenilor si maghiarilor. Cea mai mare suma - respectiv 13 milioane de lei - revine Uniunii Democrate Maghiare din Romania (UDMR), potrivit unei hotarari adoptate ulterior Legii bugetului de stat, prin care s-a decis repartizarea celor 70 de milioane de lei. Urmatoarele sume ca valoare revin Asociatiei Partida Romilor "Pro-Europa" - respectiv 9.867.000 de lei si Uniunii Ucrainenilor din Romania - 5.710.000 de lei, informeaza NewsIn.

Sumele alocate de Guvern sunt utilizate, potrivit normelor in vigoare, pentru functionarea sediilor in care organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor isi desfasoara activitatea, pentru plata personalului, pentru presa, carte, manuale scolare si publicatii, investitii in bunuri mobile si imobile si pentru cheltuielile cu activitatile culturale.

La prima rectificare bugetara din acest an, care a avut loc in luna aprilie, bugetul alocat pentru minoritati a fost redus cu o suma echivalenta cu cea alocata prin Hotararea aprobata miercuri de Guvern si publicata vineri in Monitorul Oficial - respectiv cu 7,4 milioane lei lei.

"Diminuarea sumei alocate a avut efecte nefavorabile asupra functionarii sediilor si in ceea ce priveste programele planificate pentru anul 2009", au declarat reprezentanti ai Executivului, motivand decizia luata de Executiv.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri