Incepand cu 14 septembrie 2019 intra in vigoare cerintele obligatorii ale Directivei Serviciilor de Plati Revizuita (PSD2), ce prevad norme mai stricte pentru derularea tranzactiilor cu cardul, indiferent ca sunt realizate in mediul online sau offline si intrarea in peisaj a altor prestatori de servicii (ex: startup-urile FinTech) care pot consulta datele aferente contului tau bancar si chiar initia plati, dar doar cu acordul tau.

Regulamentul UE, direct aplicat in in Romania (tara care nu a transcris inca legislatia la nivel national) stabileste cerintele tehnice si masurile de securitate pentru autentificarea stricta a clientilor (SCA) si pentru comunicarea in conditii de siguranta cu tertii prestatori de servicii de plata. Acestia, conform PSD2, vor putea oferi consumatorilor, la cererea si pe baza consimtamantului lor, noi tipuri de servicii de plata, cu privire la conturile de plati accesibile online ale consumatorilor deschise la banci sau la alti prestatori.

Vrei sa afli ultimele noutati din sistemul financiar? Vino alaturi de noi la Future Banking FinTech edition pe 1 octombrie. Te poti inscrie gratuit AICI.

Plata cu cardul online: ce se schimba

PSD2 plata cu cardul

Sursa foto: Roman Dementyev / Shutterstock.com

Conform precizarilor facute de catre ING Bank Romania, pentru a face o plata folosind cardul emis de catre banca olandeza pe un site care foloseste serviciul 3D Secure (solutia prin care primesti un cod pe numarul de telefon atasat cardului pe care trebuie sa il introduci pentru finalizarea tranzactiei), va trebui sa introduci si un cod static format din ultimele 4 cifre ale codului tau numeric personal (CNP), respectiv ultimele 4 caractere ale numarului de pasaport in cazul in care nu ai acces la CNP.

Atat ING Bank cat si alti jucatori din industria financiara incearca sa "imbrace" acest proces intr-unul mai intuitiv, in care autorizarea va fi facuta prin logarea in aplicatia de mobile banking, in cazul bancii olandeze fiind vorba de Home'Bank.

Plata cu cardul la comerciant: ce se schimba

PSD2 plata cu cardulsursa foto: Tero Vesalainen / Shutterstock.com

In ceea ce priveste plata la comercianti, in unele cazuri vei fi nevoit sa introduci codul PIN, indiferent ca suma este sub 100 de lei si folosesti solutia contactless. Regulamentul UE prevede ca dupa fiecare 5 plati contactless consecutive sub 30 de euro/ 100 de lei, urmatoarea plata sa fie autorizata prin codul PIN.

In cazul platilor facute in aplicatia de mobile banking de la ING, daca plata pe care urmeaza sa o faci este sub 30 de euro (sau echivalentul in lei), nu va mai fi nevoie sa introduci codul Digipass sau parola de acces in Home'Bank. Poti face pana la 5 astfel de plati consecutive, daca valoarea totala a tranzactiilor nu depaseste 100 de euro.

Va fi nevoie sa autorizezi o plata cu parola sau cu codul Digipass daca:

  • Valoarea platii depaseste 30 de euro (sau echivalentul in lei)
  • Faci a 6-a plata consecutiva sub 30 de euro
  • Valoarea cumulata a ultimelor plati depaseste 100 de euro ( sau echivalentul in lei)

Pentru a afla urmatoarele optiuni ce vor fi lansate de ING Bank Romania, precum retragerea de la bancomat cu telefonul, asculta podcastul Future Banking de mai jos:

Sursa foto: Antonio Guillem / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri