BRD, a treia bancă din România în funcție de active, raportează un profit net de 718,6 milioane de lei pentru primele 9 luni ale acestui an, cu 43% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut, când profitul băncii s-a ridicat la 1,26 milioane de lei.

În ceea ce privește profitul înregistrat la nivelul grupului BRD, acesta s-a ridicat la 738 de milioane de lei pentru primele 9 luni, înregistrând o scădere de 40% față de aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția a fost influențată de cheltuiala netă cu provizioanele, ce reflectă perspectiva înrăutățită asupra mediului macroeconomic.

”Criza sanitară fără precedent în care România și întreaga lume au intrat în primul trimestru al anului a continuat să afecteze toate sectoarele economice, necesitând o adaptare continuă. Privind în perspectivă, revenirea economică se va baza în special pe execuția politicilor de relansare adoptate de autorități și efectele acestora asupra ritmului de progres al producției, asupra lanțurilor de schimburi comerciale și asupra comportamentului consumatorilor. Bineînțeles, sistemul bancar românesc este, de asemenea, un actor cheie pentru reziliența si redresarea economică”, precizează François Bloch, Directorul General al BRD Groupe Société Générale.

Cum a evoluat creditarea și atragerea de depozite

Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanțele din leasing, au înregistrat o ușoară creștere (+0,2% față de finalul lunii septembrie 2019). Creșterea creditelor retail de bază (core retail loans), de +0,9% în dinamică anuală, deși afectată de măsurile restrictive din primavară, reflectă revenirea creditelor de consum nou acordate începând cu jumatatea lunii mai, pană la un nivel superior performanței lunare din anul precedent, în luna septembrie 2020.

Finanțarea IMM-urilor a crescut (+7,3% în dinamică anuală) prin participarea activă la programul IMM Invest, cu credite aprobate de 700 milioane RON și avansul puternic al portofoliului de leasing de +17,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Depozitele clienților au înregistrat o continuă consolidare a unei baze deja extinsă. Depozitele retail au avut un ritm de creștere accelerat (+9,1%), determinat de intrări mai mari de la clienții persoane fizice (+8,3% în dinamică anuală). Depozitele companiilor au înregistrat o creștere de două cifre, determinată de un avans puternic al resurselor IMM-urilor (+23,8% în termeni anuali).

Indicatorul credite nete/depozite a fost de 65,0% la finalul lunii septembrie 2020, în scădere cu 6 puncte procentuale față de finalul lunii septembrie 2019. În contextul crizei, BRD s-a concentrat pe promovarea adoptării digitalizării (o treime din clienții au utilizat în mod activ canale la distanță la sfârșitul lunii septembrie) și pe accelerarea proiectelor de automatizare a fluxurilor.

Penetrarea digitală pe segmentul companiilor a atins noi maxime, 99% din tranzacțiile clienților companii mari și 95% din tranzacțiile IMMurilor au fost efectuate prin intermediul canalelor digitale.

”Experiența digitală a clienților corporate pe platformele de e-banking a continuat sa fie îmbunătățită. De exemplu, versiunea actualizată a platformei de gestionare a numerarului a fost adoptată masiv de companiile mari”, se arată în comunicatul de presă transmis de către bancă.

Venit net de 2,3 milioane de lei

În primele nouă luni, venitul net bancar al Grupului BRD a fost de de 2.308 milioane lei, mai mic cu 5,7% față de perioada similară a anului trecut, scădere determinată în principal de contracția veniturilor nete din comisioane și a altor categorii de venituri, în timp ce veniturile nete din dobânzi au fost destul de reziliente.

Veniturile nete din dobânzi au scăzut ușor, cu 2,3% în dinamică anuală, influențate în cea mai mare parte de ratele de dobândă mai mici (media ratei de dobândă ROBOR la 3 luni a fost de 2,49% în primele 9 luni din 2020 față de 3,16% în primele 9 luni din 2019).

Scăderea veniturilor nete din comisioane, de -12% an pe an, în primele nouă luni din 2020, a fost determinată în principal de veniturile mai mici din tranzacțiile de daily banking ca urmare a intrării în vigoare a reglementărilor SEPA și volumului redus de tranzacții în perioada restricțiilor.

Evoluția altor venituri bancare a fost influențată de câștiguri semnificative din reevaluare înregistrate în 2019. Per total, pe primele 9 luni, cheltuielile operaționale au fost menținute la același nivel cu anul trecut.

S-au redus cheltuielile de personal

S-au realizat economii semnificative de costuri, însă fără a afecta investițiile strategice. Cheltuielile de personal s-au redus cu 2,2% în trimestrul III din 2020 față de trimestrul III din 2019, în timp ce creșterea costurilor care nu sunt legate de personal a fost în întregime determinată de cheltuielile IT mai mari ce reflectă accelerarea planului de digitalizare și de costurile excepționale legate de gestionarea crizei sanitare.

Excluzând costurile sanitare și pe cele IT, cheltuielile care nu sunt legate de personal s-au redus cu 7,5% în dinamică anuală, în trimestrul III din 2020. Având în vedere toate cele de mai sus, indicatorul cost / venit la nivelul Grupului BRD a fost menținut sub control, la 50,6%, excluzând costurile sanitare excepționale (față de 48,5% în perioada similară a anului trecut).

Profitul operațional brut la nivelul Grupului BRD a fost de 1.120 milioane RON în primele nouă luni din 2020, față de 1.260 milioane RON în primele nouă luni din 2019.

Indicatorii privind calitatea activelor băncii au rămas solizi, după cum o reflectă rata NPL (creditele neperformante, conform definiției ABE), care a atins 3,4% la finalul lunii septembrie 2020 (față de 4,0% la finalul lunii septembrie 2019), precum și nivelul ridicat de acoperire cu provizioane a expunerilor neperformante (grad de acoperire de 76,4% la finalul lunii septembrie 2020 față de 74,1% la finalul lunii septembrie 2019).

Costul riscului a înregistrat o cheltuială netă cu provizioanele de 253 milioane de lei în comparație cu o eliberare de provizion de 207 milioane de lei în primele 9 luni din 2019, determinată în principal de impactul înrăutațirii scenariilor macroeconomice asupra pierderilor estimate din activitatea de creditare.

Profitul Grupului BRD a fost de 738 milioane de lei în primele 9 luni din 2020, față de 1.226 milioane de lei în primele 9 luni din 2019.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri