Companiile care fac un joc speculativ pe piața energetică ar trebui pedepsite „drastic”, întrucât această resursă este una vitală pentru supraviețuirea populației și nu poate fi comparată cu produsele altor industrii, fără de care se poate trăi, consideră Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, alături de mai mulți economiști ai BNR.

Problema prețurilor energetice, care au crescut în adevărate salturi în ultimele luni, în contextul dificil al apropierii iernii, a atras o rafală dură din partea economiștilor BNR.

Scumpirile la curent electric și gaze au fost învinuite de ceva vreme de mai multe figuri din zona de analiză economică ca aflându-se baza exploziei inflaționiste care a lovit economiile mai multor țări, între care și cea a României. Între timp, mai mulți economiști de talie ai BNR coordonați de Daniel Dăianu, între care și Amalia Fugaru, Anca Gălățescu și Florian Neagu, s-au alăturat acestei tabere și au lansat un mesaj la adresa unor companii din domeniul energetic, acuzate că au un comportament abuziv.

„O iarnă grea, în multe privințe!”

„Așa cum în Europa se încearcă atenuarea impactului creșterii prețurilor la energie, tot astfel trebuie să se facă și în România. Acolo unde există abuzuri de poziție dominantă pe piață trebuie să se ia masuri drastice – inclusiv prin taxare puternică a profiturilor necuvenite (windfall gains tax), chiar plafonare de prețuri o perioadă de timp când acestea o iau razna, având în vedere condiții extreme, de tensiune mare/criză”, semnalează economiștii citați mai sus în ultimul raport de monitorizare economică al BNR, numit sugestiv O iarnă grea, în multe privințe!

Aceștia atrag atenția asupra faptului că resursele energetice sunt fundamentale atât pentru societate, cât și pentru economie, motiv pentru care companiile care le exploatează și care le vând nu pot fi reglementate în același fel cu cele din alte industrii, precum cea a „dulciurilor”.

Piața energiei este una specială prin produsul pe care îl furnizează, nu este ca, să zicem, piața dulciurilor; utilitățile servesc întreaga economie, societate. Iar evoluții explozive, practici speculative, trebuie sa fie combătute/descurajate, atenuate

Raport BNR - O iarnă grea, în multe privințe!

Citește și: Expert: Povara de pe furnizorii de ultimă instanță la energie poate provoca pierderi însemnate. Nu trebuie privită cu ușurință

Cu privire la eventualele opreliști de tip ideologic care ar putea să îi înfrâneze pe guvernanții în măsură să ia asemenea decizii, de taxare a profiturilor mari, echipa de economiști ai BNR susține că în situații de criză precum cea de față funcționează mai bine o poziționare de tipul timpurile disperate cer măsuri disperate și că statul nu ar trebui să își pună singur piedici artificiale în calea unei abordări pragmatice.

„Abordarea trebuie să fie pragmatică și dezbărată de clișee rupte de realitate. Suntem într-o perioadă extrem de dificilă pentru cetățeni și numeroase firme, cu o pandemie ce continuă și când revenirea economică este inegală și cu efecte distribuționale importante. Vremuri extraordinare reclamă măsuri ieșite din comun. Așa cum a fost necesar și în Pandemie pentru a sprijini cetățenii și întreprinderi (locuri de muncă)”, notează ultimul raport BNR.

Investitorii din energie nu trebuie să se sperie

O direcție de acțiune fermă din partea statului la adresa companiilor energetice este recomandată doar pentru intervale limitate de timp, pentru a evita pericole economice mai mari, motiv pentru care diferiții investitori atrași de piața românească nu ar trebui să se îngrijoreze că în România nu există o piață liberă în domeniul energetic.

„Argumentul că nu este bine să se interfereze cu mecanismul de piață trebuie să fie reformulat când există distorsiuni puternice și periculoase în piață – in extremis se poate interveni. Iar investitori nu ar avea de ce să fie descurajați de măsuri cu caracter temporar, deoarece în domeniul energiei investițiile se fac având în vedere orizonturi mai lungi de timp”, se atrage atenția de către economiștii BNR.

Citește și De ce au explodat prețurile la energie și ce măsuri de avarie adoptă statele UE

Specialiștii BNR au explicat că piața energetică a României nu a fost bine pregătită pentru actuala criză și că, totodată, ea nu a ajuns încă la stadiul de a fi cu adevărat concurențială.

„Dereglementarea din acest an a prețurilor la energie pe piața internă nu a anticipat consecințele nefaste, nu a fost bine pregătită. Contrar unor opinii, piața energiei nu este autentic concurențială; este segmentată, așa cum este piața energiei în nu puține țări din UE. Această afirmație nu înseamnă că piața energiei în UE nu poate funcționa mai bine”, consemnează analiștii în ultimul raport al băncii centrale.

Citește și: Ce înseamnă liberalizarea pieței de energie și cum poți profita de pe urma ei

Prețul la energie și la gaze se află în legătură directă și acesta este unul dintre motivele pentru care, dacă s-au scumpit gazele, s-a scumpit și curentul electric, potrivit lui Laurențiu Urulescu, membru al consiliului director al Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFER), care a mai explicat că aceste urcări de prețuri sunt un fenomen global, cauzat și de creșterea consumului general față de anul pandemic precedent.

„Creșterea prețurilor la gaze se datorează, între altele, cererii mai mari din acest an, întrucât consumul a crescut considerabil față de perioada anului anterior, care a fost caracterizată de lockdown și de alte măsuri severe de limitare, lucru care a micșorat producția la nivelul tuturor industriilor”, a explicat Laurențiu Ursulescu.

Citeste si:

    Sursa foto: Agerpres FOTO

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Filip Bodoc
    Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


    Setari Cookie-uri