Fondul coopereaza deja cu sase institutii partenere in Romania din domeniul intreprinderilor mici si foarte mici, a creditelor ipotecare, dar si a finantarilor rurale, precum Banca Transilvania, Banca Comerciala Carpatica, ProCredit Bank, BT Leasing si Kapa Finance.
Pana la sfarsitul lunii octombrie 2007, investitiile EFSE in Romania atinsesera 49 milioane euro, iar fondul vizeaza dublarea acestora in urmatorii cinci ani, pana la 100 milioane euro.
Obiectivul EFSE consta in facilitarea accesului la finantare pentru intreprinderi mici si foarte mici, fermieri sau familii, prin acordarea de linii de finantare pe termen lung institutiilor financiare locale, care ofera la randul lor credite acestui grup de clienti. EFSE a fost lansat in decembrie 2005 ca un parteneriat public-privat la care participa agentii donatoare, precum Uniunea Europeana, guvernul german, guvernul elvetian, guvernul austriac, institutii financiare internationale ca EBRD, IFC, KfW si FMO si investitori institutionali privati.
BT Leasing, membra a grupului financiar Banca Transilvania, si-a propus sa atinga o cota de piata de 4,5% in trei ani prin concentrarea pe segmentul IMM-urilor si prin integrarea cu structurile bancii, care dispune de o retea de 410 unitati.
La jumatatea acestui an, BT Leasing avea o cota de piata de 1,33% dupa vanzari, iar conducerea companiei vrea sa ajunga la 10.000 de clienti in trei ani si la o valoare a finantarilor de 700 milioane euro in acelasi interval.
Astfel, pana in 2010, BT Leasing se va concentra pe clientii firme mici si mijlocii (IMM) si vrea sa atinga o cota de piata de 20% pe acest segment.
BT Leasing a afisat o valoare a bunurilor finantate de 51,48 milioane euro in primele noua luni din 2007, in crestere cu 64,4% fata de acelasi interval din 2006. Pentru sfarsitul anului, conducerea companiei estimeaza o valoare a bunurilor finantate de 77 milioane euro, in urcare cu 81% fata anul 2006, cand valoarea a fost de 42,53 milioane euro.
Pentru anul viitor, BT Leasing tinteste o valoare a bunurilor finantate de 125 milioane euro, urmand ca in 2009 compania sa finanteze bunuri de 220 milioane euro. Conform planurilor de dezvoltare ale BT Leasing, pentru 2010, compania estimeaza o valoare a bunurilor finantate de 330 milioane euro.
In primele sase luni ale acestui an, BT Leasing a inregistrat un profit net in valoare de 5,41 milioane lei, o cifra aproape dubla fata de acelasi interval din 2006, cand compania a obtinut un profit de 2,51 milioane lei.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: