Profitul net al grupului farmaceutic Novartis a scazut cu 6% in primul trimestru, la 2,77 miliarde de dolari, evolutia reflectand efectele negative ale aprecierii francului elvetian, costurile de finantare legate de achizitia Alcon si reducerea veniturilor din vanzarile de vaccinuri antigripale.
Vanzarile nete au avansat in perioada analizata cu 16%, la 14,027 miliarde de dolari. Cresterea incasarilor reflecta, printre altele, rezulatatele companiei Alcon, dar si succesul unor produse precum medicamentele Lucentis, folosit in tratamente oculare, si Gilenya, pentru tratarea sclerozei multiple, scrie Mediafax.

"Contributiile tuturor operatiunilor au contribuit la un start foarte bun in acest an. Ne-am pastrat forta inovatoare, datorita unor aprobari pentru medicamente noi in UE", mentioneaza compania in raportul privind rezultatele financiare din primele trei luni ale anului.

Vanzarile de vaccinuri antigripale s-au redus, insa, cu 37%, la 371 de milioane de dolari. Contributia la profit a vaccinurilor a crescut considerabil in 2009-2010, cand guverne din intreaga lume au achizitionat aceste produse pentru a combate o pandemie de gripa.

Compania a confirmat obiectivul de a inregistra o crestere de doua cifre a vanzarilor in acest an.

Novartis, care a achizitionat Alcon anul trecut, se confrunta cu expirarea patentelor pentru unele produse importante, in aceeasi situatie regasindu-se majoritatea producatorilor de medicamente.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri