Pandemia de Covid-19 a venit cu foarte multe necunoscute. Când autoritățile, la nivel internațional, credeau că ce a fost mai rău a trecut, consecințele și meandrele noului virus nu se lasă așteptate. Teama de un al doilea val epidemiologic apare treptat, dar sigur în noul normal. Astfel, Spania a înregistrat astăzi un record al numărului de cazuri noi de coronavirus, raportând 580 de infectări, de la momentul relaxării restricțiilor, potrivit Reuters.

După ce în ziua precedentă a anunțat un număr de 390 de cazuri, Spania urcă la 580 de infectări, Catalonia și Aragon fiind regiunile în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri.

Autoritățile au luat deja măsuri pentru regiunea Cataloniei, afectând aproximativ 160.000 de oameni. Urmează ca măsurile să fie implementate și în Barcelona, însă oficialii spanioli nu au menționat detalii.

170 de focare din 21 iunie până în prezent

În plus, peste 170 de focare de coronavirus au fost identificate în Spania de la relaxarea măsurilor, din 21 iunie, Catalonia fiind epicentrul noilor îmbolnăviri din statul spaniol.

Potrivit Ministerului Sănătății, în Catalonia au fost înregistrate 142 de cazuri noi, de la 91, în ziua precedentă. Cât despre Aragon, numărul noilor infectări a sărit de la 160 la 266, în ultimele 24 de ore.

Autoritățile catalane s-au declarat surprinse de numărul mare de noi infectări, ei numărând atât pe cei testați pozitiv, cât și pe cei suspecți, care a ajuns, peste noapte, la 1.293 de cazuri (acesta este cel mai mare număr de cazuri din 18 mai).

Astfel, în contextul deschiderii granițelor, Catalonia, una dintre cele mai vizitate regiuni ale Spaniei, și-a triplat numărul de cazuri noi de coronavirus față de săptămâna trecută.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri