Italia va lansa o campanie de vaccinare anti-COVID gratuită şi la scară largă la începutul anului viitor, iar cadrele medicale şi persoanele în vârstă vor avea prioritate, a declarat în Parlament, ministrul Sănătăţii Roberto Speranza, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

"În sfârşit vedem uscatul, avem un traseu clar spre un port sigur... Este probabil ca din ianuarie să înceapă primele vaccinări", a declarat el în Senat.

Speranza a afirmat că guvernul italian are opţiunea de a cumpăra 202 milioane de vaccinuri anti-COVID19 de la diferite companii şi aşteaptă autorizarea din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente pentru utilizarea lor.

Italia a fost prima ţară occidentală în care a apărut noul coronavirus, înregistrând 56.361 de decese asociate COVID-19 de la izbucnirea pandemiei de coronavirus în luna februarie şi fiind a doua cea mai afectată ţară din Europa în ceea ce priveşte numărul de decese, după Marea Britanie.

Italia a înregistrat până în prezent 1,62 milioane de cazuri de COVID-19.

Personalul medical, persoanele în vârstă şi cei care trăiesc în căminele de bătrâni vor fi primii vaccinaţi, a spus Speranza, adăugând că prima parte a campaniei de vaccinare se va desfăşura între primăvara şi vara lui 2021.

La începutul lunii noiembrie, Italia a decis să impună noi restricţii pentru stoparea celui de-al doilea val de COVID-19, instituind un lockdown parţial în zona de nord a ţării şi limitând activităţile de afaceri. Numărul cazurilor zilnice a scăzut săptămâna trecută, însă guvernul intenţionează să limiteze deplasările de Crăciun şi Anul Nou pentru a preveni orice nouă creştere a numărului de infectări. "Intenţia noastră este de a limita călătoriile în străinătate şi între regiuni în timpul sărbătorilor de iarnă", a declarat Speranza.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri