Agenţiile spaţiale ale Statelor Unite şi Rusiei, NASA, respectiv Roscosmos, au anunţat că au semnat un acord pentru integrarea zborurilor către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), transmite Reuters, citat de Agerpres.

Conform înţelegerii, astronauţii americani vor putea fi trimişi la bordul navelor spaţiale ruseşti Soiuz, iar cosmonauţii ruşi vor fi primiţi în vehiculele propulsate de rachetele SpaceX produse în SUA.

Primele zboruri integrate vor avea loc în septembrie, a comunicat NASA (Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială a SUA). Astronautul american Frank Rubio va fi lansat în spaţiu împreună cu cosmonauţii ruşi Serghei Prokopiev şi Dmitri Petelin, de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, utilizat de Rusia. Reciproc, cosmonauta rusă Anna Kikina va decola spre ISS cu o navă SpaceX Crew Dragon de la centrul spaţial Kennedy al NASA, din statul american Florida, împreună cu doi astronauţi americani.

Roscosmos (agenţia spaţială a statului rus) a comunicat că "acordul este în interesul Rusiei şi al Statelor Unite şi va promova dezvoltarea cooperării în cadrul programului ISS", adăugând că astfel se va facilita "explorarea spaţiului cosmic în scopuri paşnice".

Cu puţin timp înainte de semnarea acordului, preşedintele rus Vladimir Putin îl demisese pe directorul Roscosmos, Dmitri Rogozin, şi îl numise în locul acestuia pe Iuri Borisov, în vârstă de 65 de ani, fost vicepremier însărcinat cu complexul militaro-industrial care include şi domeniul spaţial.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri