Mobilizarea parţială a sute de mii de rezervişti pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina nu s-a încheiat ''deocamdată'', deşi mai multe regiuni au finalizat deja procesul, a afirmat Kremlinul, potrivit AFP, citată de Agerpres.

''Deocamdată nu există încă un decret prezidenţial'' care să pună capăt mobilizării, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Declaraţia sa intervine la o zi după ce primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat închiderea centrelor de mobilizare militară în capitala rusă, deschise de aproape o lună.

Capitala rusă, apreciase primarul Moscovei, şi-a îndeplinit cota de recruţi care vor fi trimişi să lupte în Ucraina, de la anunţarea mobilizării parţiale de către preşedintele Vladimir Putin, la 21 septembrie.

Acest anunţ a provocat puternice îngrijorări şi a dus la exodul a zeci de mii de ruşi din ţară pentru a evita să fie înrolaţi.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin a afirmat că anticipează ca acest val de mobilizare să se finalizeze ''în două săptămâni'', admiţând că s-au înregistrat rateuri.

Peskov a spus de asemenea că mai multe regiuni şi-au încheiat procesul de mobilizare, dar nu a specificat care sunt acestea.

''Ministerul Apărării a stabilit cote pentru fiecare regiune. Unele spun că au terminat acest proces'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului într-o conferinţă de presă, asigurând că autorităţile ruse nu vor mobiliza mai mult decât cifra anunţată de 300.000 de rezervişti.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri