Majoritatea persoanelor se gândesc să se pensioneze după ce împlinesc 60-70 de ani, însă unii își planifică să se retragă mult mai devreme, iar consultanții financiari au mai multe recomandări pentru cei care au un astfel de obiectiv.

Pensionarea este o chestiune spinoasă în țara noastră, având în vedere sumele mici care le sunt plătite oamenilor care au lucrat o viață întreagă, precum și inițiativelor legislative care au urmărit creșterea pragului de vârstă pentru încheierea activității de muncă.

Charles Thomas III, un financial planner citat de Business Insider, a afirmat că aproximativ o treime din remunerația pe care muncitorul o primește de la firma unde lucrează vine sub forma beneficiilor, iar faptul de a profita în întregime de acestea este obligatoriu.

„În ciuda valorii masive reprezentate de beneficii, mulți angajați lasă banii pe birou neprofitând în întregime de pe urma acestora”, a declarat Thomas. „Asigură-te că îți maximalizezi beneficiile primite de la angajator, în special pe cele precum contribuțiile pentru sănătate sau asistența pentru plata împrumuturilor pentru studii”, a mai spus acesta.

Administrarea „necruțătoare” a cheltuielilor este și ea imperioasă pentru cei care vor să se retragă din piața muncii înainte să împlinească 50 de ani. Charles Thomas afirmă că este foarte important pentru aceștia să fie foarte atenți la cheltuielile gospodăriei lor, atât înainte cât și după pensionare.

„Asta nu înseamnă să-ți petreci viața în aplicația de banking, ci că dacă îți apar datorii, trebuie să te grăbești să le rezolvi. Mai înseamnă să te menții disciplinat cu bugetul și să rămâi pe pista pe care ți-ai propus-o”.

O greșeală făcută de cei care își strâng bani pentru pensionare este că nu pun acei bani deoparte pe o schemă lunară. Asta aduce o valoare enormă, potrivit planificatorului financiar Mike Kazakewich, partener și director de planificare la Coastal Bridge Advisors.

„Timpul și suma de bani alocată sunt elemente care contribuie semnificativ la creșterea capitalului pe perioade mari”, a spus Kazakewich.

Să înțelegi ce trebuie să faci ca să te poți pensiona înainte devreme este o condiție esențială înainte să încerci să o faci. Este nevoie de o planificare atentă și de urmărirea ei consecventă prin acțiuni.

„Să te retragi la 45 de ani nu se întâmplă pur și simplu. Necesită obiective precise și comportamente care să culmineze cu atingerea scopului. Dacă înțelegi de ce sumă vei avea nevoie la momentul pensionării este mai ușor să îți implementezi strategii de economisire care să satisfacă țintele anuale necesare””, potrivit lui Kazakewich.

Pune-ți deoparte măririle salariale. Brian Walsh, financial planner și manager de planificare financiară la SoFI recomandă ca bonusurile și creșterile salariale să facă parte din sumele economisite pentru cei care vor să se pensioneze mai devreme.

El subliniază că mai ales tinerii angajați ar trebui să se gândească să-și strângă cât mai multe dintre creșterile salariale. Totodată, el spune că schimbarea modului în care cheltui banii este uneori mai importantă decât suma totală pe care o salvezi la un anumit moment pentru pensionare.

„Economisind cea mai mare parte a unei creșteri salariale face două lucruri: În primul rând îți pui bani deoparte, care pot fi investiți și înmulțiți în timp. În al doilea rând, îți încetinești urcarea cheltuielilor, care înseamnă că vei avea nevoie de mai puțini bani cu care să îți înlocuiești stilul de viață de după retragere”, a declarat Walsh.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri