Actiunea Fondului Proprietatea a fost evaluata de catre analistii Tradeville la 0,8 lei/titlu pentru sfarsitul anului 2011, in urma analizei comparative a multiplului P/B al unor fonduri internationale similare din punct de vedere al valorii activelor si structurii portofoliului si dupa aplicarea unui discount de 20% pentru lichiditate si transparanta.
La 31 decembrie 2010, valoarea unitara a activului net era de 1,1124 lei, in crestere cu 13.6% fata de 31 octombrie 2010, in timp ce preturile la care s-au tranzactionat actiunile Fondului inainte de listare sunt de aproximativ 0,5 lei/titlu.

“Fondul Proprietatea reprezinta o oportunitate pentru investitorul cu un orizont lung de investire datorita perioadei mai mari de timp necesare administratorului pentru restructurarea portofoliului, precum si datorita stilului investitional adoptat de catre administrator”, considera Dragos Darabut (foto), analist financiar al Tradeville.

Principalele doua obiective ale administratorului Fondului Proprietatea, Franklin Templeton, sunt realizarea, pe termen lung, a unui randament superior cresterii PIB-ului nominal al Romaniei si minimizarea diferentei potentiale dintre pretul actiunilor si valoarea neta a activului (VAN).

“Metodologia de investire a administratorului este de tipul bottom-up, bazata pe selectarea actiunilor subevaluate prin folosirea analizei fundamentale. Aceasta abordare se diferentiaza de modelul top-down care implica analizarea intr-o prima faza a contextului macroeconomic, pe urma se aleg acele ramuri ale economiei care au perspective mai ridicate de crestere dupa care se trece la evaluarea companiilor”, se mai arata in raportul de analiza.

Fondul Proprietatea are o expunere majora pe sectorul energetic (petrol, gaze, energie electrica, energie termica) si pe sectoarele de infrastructura si transporturi. O mare parte din activele detinute de Fond nu sunt lichide, 68% din portofoliu fiind detineri in companii nelistate la care statul roman este actionar majoritar. 80% din active reprezinta expuneri pe sectorul energetic.

Avantajele invesititiei in actiunile Fondului Proprietatea rezida din expunerea pe sectorul energetic din Romania, interesul invesitorilor straini, experienta pe pietele emergente a si optiunea administratorului Franklin Templeton de rascumpare a 10% in vederea apropierii cotatiei de valoarea unitara activului net, considera analistii Tradeville.

“ De asemenea, discountul mare fata de VUAN-ul calculat la sfarsitul lunii noiembrie, de 1,1124 lei/actiune, dar si diferenta mare intre ultimul pret de tranzactionare pe piata OTC si estimarea Tradeville fac titlurile Fondului interesante pentru investitori” , se mai arata in raport.
La capitolul riscuri, analistii enumera ponderea majoritara a statului in actionariatul companiilor din portofoliu, limitarea drepturilor de vot, concentrarea mare la nivelul emitentilor, ponderea insemnata a detinerilor nelichide din portofoliu si lipsa unei transparente adecvate si conflictul cu statul urmare restructurarii de catre Guvern a sectorului de productie a energiei.

“ De asemenea, exista riscul ca pe termen scurt fondul sa fie supus unei presiuni mari la vanzare din partea speculatorilor care au cumparat actiuni sau drepturi la actiuni FP cu mult timp inainte de listare. Acest risc ar putea fi insa compensat de un interes major din partea fondurilor straine de investitii”.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri