Un deputat norvegian care l-a nominalizat, în septembrie anul trecut, pe preşedintele american Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace a afirmat joi că acesta şi-a meritat nominalizarea, dar că acum el nu ar mai face-o, relatează dpa.

"Nominalizarea la Nobel a fost pentru acordul de pace pe care (Trump) l-a obţinut în Orientul Mijlociu. Dar după înfrângerea în alegerile prezidenţiale cred că a dat unele semne de dezechilibru mintal", a afirmat Christian Tybring-Gjedde (Partidul Progresului, populist).

"Nu este momentul să primească Premiul Nobel pentru Pace şi nu îl va primi", a declarat politicianul norvegian pe canalul TV2, calificând drept "înspăimântătoare" scenele văzute la Capitoliu.

Christian Tybring-Gjedde l-a nominalizat în septembrie pe Trump la Nobel pentru rolul său în medierea acordului de normalizare a relaţiilor dintre Emiratele Arabe Unite şi Israel, subliniind că, pe fundalul deceniilor de eforturi pentru pace în Orientul Mijlociu, Trump a obţinut mai multe progrese decât oricine altcineva.

Politicianul norvegian l-a nominalizat pe Trump pentru aceeaşi înaltă distincţie şi în 2019, evocând summitul din 2018 din Singapore dintre preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri