De la începutul anului am primit tot mai multe anunțuri că în România, în special în zona Bucureștiului, sunt dezvoltate proiecte rezidențiale de lux, ceea ce ar putea părea, la prima vedere, contra-intuitiv într-una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană.

Tendința pare însă să accelereze. Avem câteva exemple despre care am scris, cum ar fi: Bonton Luxury Villas, a celor de la City Garden, Art City al celor de la Bog’Art, Nordis View sau Nordis Primăverii Boutique, ale celor de la Nordis Group, proiectul fetelor lui Dan Șucu de lângă pădurea Băneasa, H Pipera Lake al celor de la Hagag, ori, cel mai recent dintre cele despre care am scris, Aviației Tower a celor de la Rădăcini Estate, în care sunt construite penthouse-uri de 1,5 milioane de euro.

Sunt doar câteva dintre proiectele de pe acest segment, iar apariția numeroaselor proiecte premium și lux indică existența unei tendințe reale pe piața din România.

Dacă în cazul locuințelor de masă te poți gândi că dezvoltatorii ar putea construi și la inspirație, ca să nu spun la speculă, în cazul proiectelor de lux nu-ți permiți să faci așa ceva. Vorbim de investiții masive, în proiecte care trebuie să genereze câștiguri importante pentru dezvoltatori. Nu poți să mergi "la ciupeală".

Am profitat de prezența lui Răzvan Popa în cadrul emisiunii constructIMO din 2 septembrie, pentru a discuta despre acest subiect, acesta fiind directorul executiv al Alusystem, o companie cu activități în construcții, parte a grupului Bog’Art, care are în dezvoltare propriile proiect imobiliare de lux.

Până în acest an, Alusystem oferea soluții premium dedicat segmentului imobiliar comercial, pentru clădiri de birouri, pentru spații de retail și așa mai departe. Acum, au luat decizia de a se deschide și către segmentul rezidențial, încercând o aducă soluțiile lor premium în vizorul dezvoltatorilor cu care colaborează.

Cunoaște piața și ce înseamnă dezvoltarea de proiecte premium, așa că i-am cerut părerea despre tendința tot mai vizibilă și mai accentuată în ceea ce privește dezvoltarea de proiecte imobiliare scumpe. Acesta ne-a spus că este o tendință reală, iar compania pe care o conduce are contracte consistente pe această piață.

Avem semnat contracte în valoare de 12,5 milioane euro pentru fațade în proiecte imobiliare de lux. Este un trend. Tocmai asta ne-a surprins. Oamenii își doresc tot mai multă calitate în spațiul locativ. Își doresc acele ferestre mari, lumină multă în apartamente. Mulți vor să simtă că trăiesc în acele apartamente și nu să fie un loc din care să plece”, ne-a spus Răzvan Popa.

Când l-am întrebat în legătură cu natura acestor dezvoltări, acesta confirmat faptul că tendința este dată de cerere și nu de un fenomen de speculă.

Categoric, dezvoltarea de proiecte de lux nu vine ca urmare a unui trend speculativ. Piața a cerut să se ducă în direcția asta și cred că mai este loc de creștere destul de mult.

Orice societate care trece printr-o perioadă de maturizare își schimbă preferințele. Inclusiv la noi, luând în calcul și creșterea venitului mediu, educarea societății îi face pe oameni să refuze acele apartamente de tip cutie de chibrit, construite la grămadă. Începi să apreciezi arhitectura, funcționalitatea spațiului în care trăiești, să apreciezi deschideri mari la ferestre, lumina din locuință”, ne-a mai spus Răzvan Popa.

Luxul în România este diferit de luxul din alte părți ale lumii

Potrivit reprezentantului Alusystem, există o diferență în ceea ce privește ideea de lux sau premium la noi și ceea ce înseamnă în alte țări.

„Înțelegem cu totul diferit ideea de lux în România, în comparație cu vestul Europei sau cu alte părți ale lumii. Chiar erau câteva glumițe, cu acele anunțuri care spuneau: apartament de lux în apropierea metroului, care era la cel puțin 25 de minute de mers, iar luxul reprezenta, de fapt, renovat și vopsit. Înțelegem diferit ideea de lux.

Dar au apărut câțiva dezvoltatorii care chiar duc dezvoltarea la nivelul de premium și de lux. Și cred că o dată cu educarea dezvoltatorului, o să educăm și piața, astfel încât să refuzăm să cumpărăm acele proiecte de lux care nu corespund nivelului de calitate corespunzător”, a subliniat Răzvan Popa.

Compania început să producă de curând un nou tip de tâmplărie din aluminiu, dedicat segmentului rezidențial, ca parte a strategiei Alusystem de a se orienta și către această piață, după ce în trecut se adresa cu precădere segmentului office. Potrivit directorului executiv al companiei, circa 95% dintre afaceri erau derulate pe zona office. Au investit aproximativ 1 milion de euro într-o nouă linie de producție, iar una dintre provocări pieței este aceea de a educa piața într-un totul, atât dezvoltatorii, cât și cumpărătorii.

În vest, tâmplărie PVC nu înseamnă premium

”De aceea am și ales să comunicăm și către segmentul de masă, că este mult mai bine să pui o fereastră cu o tâmplărie de aluminiu, sustenabil, în locul unei ferestre cu PVC. În Europa de Vest nu se folosește atât de mult PVC. Sunt în continuare acele blocuri de apartamente sociale, unde se folosește PVC, dar în rest, când vrei să oferi un apartament la un anumit nivel de calitate, trebuie să folosești materialele de ultimă tehnologie, sustenabile, care arate la fel și peste 10-15 ani.

Am reușit să convingem unii dezvoltatori că pot folosi tâmplăria de aluminiu ca alternativă la PVC și deja avem semnat un contract de 600.000 de euro, în condițiile care obiectivul nostru era să ajungem la 1 milion de euro, pe zona asta de tâmplărie nouă. Între timp, am semnat contracte de 12,5 milioane pe zona premium, la un nivel de calitate foarte ridicat și ne bucurăm că, pe zona rezidențială, oamenii sunt atenți la ce materiale folosesc”, ne-a dezvăluit Răzvan Popa.

Pandemia a accelerat trendul

Un alt aspect interesant subliniat de oficialul Alusystem este acela că în această perioadă, ceva mai agitată, tendința publicului de a merge către lux este chiar mai accelerată.

„Dacă ne uităm în istorie, în momentele de criză, deși nu aș putea numi această perioadă neapărat ca fiind una de criză, oamenii consumă două tipuri de produse: fie foarte ieftine, fie foarte scumpe.

Cei din segmentul mediu stau mai mult în așteptare, se gândesc, cântăresc foarte bine, în timă ce produsele ieftine se vând bine oricând. Oamenii care vor să cheltuie bani, cumpără produse foarte scumpe. S-au vândut foarte mult vândut foarte multe produse de lux în perioada asta”, ne-a mai spus Răzvan Popa.

Ce ar fi criteriile de bază ale unei locuințe de lux

În opinia expertului, ideea de lux ar trebui să înceapă în primul rând de la spații mai mari. În momentul în care vorbim despre un apartament de lux sau de o zonă de lux, trebuie să te simți în largul tău.

Nu poți să ai un apartament de 60 de metri pătrați și să spui că este de lux.
Răzvan Popa

După aceea, dacă nu folosești materiale și sisteme de ultimă generație, sustenabile și rezistente, care să te țină în timp, nu poți spune că este de lux. Când ne mai referim la dimensiunea spațiului, ajungem și la ferestre, care trebuie să fie cât mai mari. Cu cât sunt mai mari, cu atât intră mai multă lumină și-ți creează acea plăcere de a-ți petrece timpul în acel spațiu.

”Apoi, discutăm de nivelul finisajelor, de calitatea materialelor, lucru care poate fi uneori subiectiv. Unele lucruri care-mi plac mie, s-ar putea să nu-i placă altuia”, ne-a mai explicat acesta.

Nu în ultimul rând, zona este și ea importantă. Potrivit reprezentantului Alusystem, nu are nicio logică să dezvolți locuințe de lux într-o zonă unde nu există căutare pentru așa ceva, deoarece nu va avea un randament financiar care să justifice o astfel de investiție.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri