La început de 2022, prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național se situează la 1.593 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 2,7% față de luna anterioară, când ajungea la 1.551 de euro pe metru pătrat util, se arată în cel mai recent raport al Imobiliare.ro.

În perioada analizată, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, capitala Transilvaniei fiind urmată, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul s-a situat pe ultimul loc în clasamentul creșterilor de preț. Cu o singură excepție, pretențiile vânzătorilor au avut o tendință ascendentă atât pe piața nouă, cât și pe cea veche, în toate cele șase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro.

„În ciuda avansului de două cifre consemnat pe parcursul lui 2021, noul an începe cu perspectiva unor alte majorări ale prețurilor solicitate pentru apartamentele din România, cel puțin pe segmentul locuințelor noi. La aceasta contribuie datele vehiculate în piață privind scumpirea materialelor de construcții, pe fondul pandemiei, dar și a terenurilor pretabile pentru dezvoltarea unor ansambluri rezidențiale. Se adaugă dificultățile întâmpinate de dezvoltatori în procesul de obținere a noilor autorizații de construire, în tandem cu faptul că cererea pentru locuințe noi este majoritară în marile orașe – ajungând, potrivit datelor Imobiliare.ro, la 65%”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro.

Cluj, Constanța și București, în topul scumpirilor

În Cluj-Napoca, prețul mediu solicitat de către vânzătorii de apartamente ajunge la 2.105 euro pe metru pătrat util la început de an – ceea ce echivalează cu un avans lunar de 2,6%, de la 2.051 de euro pe metru pătrat. În spatele acestei cifre se află o creștere de 2,1% pe piața rezidențială veche (de la 2.069 la 2.113 euro pe metru pătrat), iar, pe de altă parte, un plus de 2,9% pe piața nouă (de la 2.038 la 2.097 de euro pe metru pătrat).

În Constanța, pretențiile vânzătorilor au ajuns la o medie de 1.408 euro pe metru pătrat util, în urma unui avans lunar de 1,7%, de la 1.384 de euro pe metru pătrat. Pe ambele segmente de piață au avut loc creșteri de preț în perioada analizată, însă într-o măsură diferită: apartamentele vechi s-au apreciat cu 2% (de la 1.356 la 1.383 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite, cu 1,5% (de la 1.427 la 1.449 de euro pe metru pătrat).

La început de an, suma medie solicitată pentru un apartament se situează, la nivelul Bucureștiului, la 1.620 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 1,6% față de luna anterioară (când se cifra la 1.594 de euro pe metru pătrat). Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat în perioada analizată cu 0,6%, de la 1.557 la 1.567 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul locuințelor nou-construite, însă, așteptările vânzătorilor s-au majorat cu 2,9%, de la 1.680 la 1.729 de euro pe metru pătrat util.

Creșteri moderate în Brașov, Iași și Timișoara

În Brașov, Indicele Imobiliare.ro se situează, la începutul lui ianuarie 2022, la o medie de 1.459 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 1% față de luna anterioară (când ajungea la 1.445 de euro pe metru pătrat). În perioada analizată, apartamentele vechi au consemnat un avans de 1,5%, de la 1.372 la 1.392 de euro pe metru pătrat. Locuințele nou-construite, pe de altă parte, s-au ieftinit ușor, anume cu 0,3%, de la 1.523 la 1.519 euro pe metru pătrat.

În capitala Moldovei, așteptările vânzătorilor de apartamente au ajuns, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la o medie de 1.203 euro pe metru pătrat util, în creștere cu 0,9% față de luna anterioară, când se situau la 1.192 de euro pe metru pătrat. Locuințele din blocurile vechi ale Iașiului au consemnat o creștere de 1,4%, de la 1.181 la 1.198 de euro pe metru pătrat. Apartamentele nou-construite, pe de altă parte, s-au apreciat în acest interval cu 0,7%, de la 1.198 la 1.206 euro pe metru pătrat.

În Timișoara, prețul mediu solicitat la vânzarea unui apartament a ajuns, la începutul lui 2022, la 1.378 de euro pe metru pătrat util – în condițiile unui avans lunar de 1%, de la 1.364 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au apreciat, în perioada analizată, tot cu 1%, ajungând să coste 1.367 de euro pe metru pătrat (față de 1.354 de euro pe metru pătrat în luna anterioară). Pe de altă parte, locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au înregistrat un avans de 0,9%, de la 1.397 la 1.410 euro pe metru pătrat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri