Pandemia a erupt în România, cu peste 4.000 de cazuri pe zi și la numai 24 de ore distanță de 170.000 de cazuri la nivel național. Iar dacă în 16 iulie erau 777 de infectări, în total, în România, astăzi, înregistrăm acest număr doar în București. Cum descriu medicii situația? "Îmi pare rău, nu te pot interna".

Nu numai Bucureștiul trece printr-o situație foarte dificilă, ci și alte regiuni din țară, cum ar fi județul Timiș, unde, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 175 de cazuri noi.

”Trecem printr-o situație foarte dificilă, nu mai avem niciun loc în spital și am ajuns în momentul în care refuzăm pacienții la internare. Cei asimptomatici și chiar cu forme ușoare sunt trimiși cu tratament acasă. Ne chinuim să găsim un loc în spitalele suport-COVID pentru cei cu forme severe”, a declarat medicul Virgil Musta, șeful secției Boli Infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, pentru wall-street.ro.

Medicul a confirmat că nu mai există niciun loc liber în spital. Cât despre ATI, există un pat liber, deoarece unul dintre pacienții internați a decedat. În plus, păstrează un loc liber la ATI pentru copii, în cazul în care va apărea vreo situație severă.

Vezi și: EXPERȚI: Pentru a ține Bucureștiul în afara scenariului roșu, statul modifică „din pix” matematica infectărilor COVID-19

”În prezent, avem un copil internat în spital, cu o formă delicată, însă nu necesită, momentan, internarea pe secția de Terapie Intensivă”, a mai spus dr. Musta.

Medicul mai spune și că una dintre cele mai mari temeri ale sale o constituie tratarea pacienților cu forme ușoare acasă.

”Am avut pacienți care au plecat acasă, având forme ușoare, și s-au întors după a șaptea zi cu o stare de sănătate înrăutățită. Noi încercăm să găsim câte un loc pentru fiecare și atenționăm de fiecare dată pacienții simptomatici de acest risc, al evoluției negative a stării de sănătate.

Ce înseamnă 5.000 de cazuri pe zi

O întrebare retorică în ultima perioadă, răspunsul fiind același de fiecare dată.

”Avem o creștere accelerată, noi sperăm la o creștere moderată. Nu mai avem speranțe pentru o scădere”, mărturisește dr. Musta.

Totodată, medicul se bazează și pe restricțiile recent impuse, ale căror rezultate le vom vedea abia peste două săptămâni. Dar dacă aceste măsuri se vor dovedi fără rezultat, vom ajunge la 5.000 de cazuri pe zi, iar toate locurile din ATI vor fi ocupate.

”Presiunea pe sistemul medical românesc este deja foarte mare. Ce înseamnă 5.000 de cazuri pe zi? Este echivalentul blocării sistemului medical românesc. Cu alte cuvinte, și cei cu forme severe vor rămâne la domiciliu”, a declarat dr. Musta.

Citește și: Medic Terapie Intensivă: După 20 octombrie, TOATE paturile din ATI vor fi ocupate

Nu în ultimul rând, dr. Virgil Musta a făcut un apel către români, insistând asupra purtării măștii de protecție și asupra menținerii distanței sociale.

Orice persoană cu care ne întâlnim poate fi infectată. Trebuie să purtăm mască și să menținem distanțarea socială chiar și de cunoștințe. Nu trebuie să lăsăm garda jos. Suntem singurii responsabili de sănătatea noastră”, a conchis medicul.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.013 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), din care numai în București au fost 777 de noi infectari. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.611. Dintre acestea, 721 sunt internate la ATI.

Sursa foto: Spitalul Victor Babeș Timișoara/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri