Flo si Romain sunt doi francezi care s-au indragostit de Romania cu ceva timp in urma, iar acum un an au decis sa inceapa business-ul Spinoa, companie care importa si comercializeaza spirulina artizanala si produse cu spirulina.


Dragoste la prima vedere de natura din Romania

Florent Mathé este primul dintre cei doi francezi care a descoperit Romania, in 2004. Nascut pe Valea Loarei, Florent a terminat, in Franta, studiile in domeniul agro-alimentar si a venit in Romania pentru a face practica, o scurta perioada.

„Atunci m-am indragostit de Romania si, mai ales, de natura de aici care, in multe locuri, a ramas salbatica si autentica, mai ales zona Apusenilor unde ma duc de cate ori am ocazia. Asa ceva nu mai gasesti in Franta unde totul este foarte organizat si bine pus la punct”, spune francezul care, dupa acest prim contact cu Romania a revenit in Franta pentru a-si finaliza studiile.

Dupa doar cateva luni de munca in Franta, in domeniul consultantei agro-alimentare, Florent a decis sa revina in Romania, de data asta pentru o perioada nelimitata de timp.

„Norocul a facut ca in doar doua luni sa ma angajez la o mare corporatie franceza din domeniul agro-alimentar la care am lucrat peste 10 ani”, povesteste francezul care ajunsese sa fie Directorul Comercial pe Europa de Est si Centrala al companiei respective. Dar stresul corporatiei si focusul permanent pe cifre si rezultate nu erau tocmai ceea ce Florent isi dorea pe termen lung.

Un an sabatic cu bicicleta in Asia

Originar din Marsilia, Romain Couderc a venit in Romania in 2015 pentru a deschide si dezvolta filiala locala a unei firme frantuzesti din domeniul IT.

„Dupa 5 ani am ajuns la un punct la care vazusem si incercasem totul. Simteam ca ma plafonez si voiam altceva, asa ca am decis sa plec, timp de un an de zile, prin Asia, cu bicicleta”, isi aminteste Romain, care a facut peste 7000 de kilometri cutreierand Turcia, Iran, India, Nepal, Indonezia, Thailanda si Cambodgia.

„In Bangkok, am intalnit pe cineva care producea spirulina pe acoperis si atunci m-am gandit pentru prima oara la varianta de a dezvolta un business in acest domeniu”, adauga Romain.

Investitie de 10.000 de euro in spirulina artizanala

Intors din Asia, Romain l-a revazut pe Florent, cu care cunoscuse in urma cu 6 ani, in comunitatea francezilor din Romania. Ambii isi doreau sa inceapa ceva pe cont propriu, asa ca, la inceputul anului 2018, s-au vazut de cateva ori si au facut planul pentru Spinoa, importator si vanzator de spirulina artizanala si produse care contin spirulina.

„Stiam ca Romania este tara cu cele mai multe cautari pe Google pentru spirulina, deci exista potential si cerere. In plus, este vorba despre un produs care nu consuma foarte multe resurse, deci nu afecteaza mediul foarte tare”, explica cei doi, mari iubitori de natura.

Spirulina este un inlocuitor complet al carnii pentru vegetarieni, fiind un concentrat de vitamine, fier, antioxidanti, proteine, oligoelemente, beta-caroten, pigmenti, saruri minerale si acizi grasi esentiali.

„In 2050 se estimeaza ca vom fi 10 miliarde de oameni pe Pamant, iar resursele de hrana vor fi din ce in ce mai limitate. Spirulina este o alternativa foarte buna pentru proteina animala”, spune Romain.

In urma mai multor cautari, au decis sa importe spirulina din Franta si Burkina Faso, direct de la producatori. Ferma din Burkina Faso este parte a unui proiect umanitar local, jumatate din productie fiind destinata copiilor si oamenilor cu boli imune din regiune.

Dupa cateva luni de planuri, calcule si pregatiri, in iunie 2018, cei doi au lansat Spinoa, in urma unei investitii de 10.000 de euro, resurse proprii.

„Am inceput cu trei canale de vanzare: evenimente, magazinul online si magazine partenere. Acum suntem prezenti in 10 magazine din Bucuresti si ne dorim sa ne extindem si in afara Capitalei”, mai spun francezii.

Pentru a schimba cumva perceptia asupra spirulinei – un supliment sanatos, dar nu foarte placut la gust – cei doi produc si comercializeaza si alte alimente care au in componenta spirulina – ciocolata, miere, limonada sau batoane pentru sportivi.

De asemenea, au inceput si colaborarea cu mai multe restaurante din Capitala care folosesc spirulina in mai multe feluri de mancare.

„Spirulina Spinoa este cultivata la scala mica in mod sustenabil. Este produsa intr-un mediu controlat, recoltata cu grija si uscata lent, sub 42 de grade (spre deosebire de cea sub forma de pudra sau pastile care este uscata la 150 de grade), pentru a-si pastra toti nutrientii. Din acest motiv, spirulina Spinoa are forma de Crunchies - mini spaghete si gust mai bun, usor sarat”, explica Florent.

Poti sa iti faci spirulina la tine acasa

Atunci cand e consumata proaspata, spirulina are o cantitate mai mare de nutrienti, un gust si o textura mai delicate. Asadar, cei de la Spinoa au creat o miniferma de spirulina - Inspir - pentru a putea fi produsa acasa sau in restaurante. Cultivatorul este practic, mobil si se integreaza in orice spatiu.

„Inspir se afla acum in stadiul de prototip, urmand a fi produs dupa finalizarea campaniei de crowdfunding, sustinuta de Level-up si Nod Makerspace”, mai declara cei doi, care, de curand, au mai luat in echipa lor si un roman, Cristian Codreanu, care se ocupa de design si marketing.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri