Aeroportul din Sibiu va duce Lufthansa la 500.000 pasageri

Compania Lufhtansa opereaza, incepand de sambata, 1 septembrie, de pe aeroportul Sibiu, urmand sa fie introduse cinci curse saptamanale spre Munchen, iar din luna octombrie zborurile vor avea o frecventa zilnica.

Lufthansa efectueaza in acest moment curse de pe alte aeroporturi, respectiv Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti - Otopeni si Aeroportul International Traian Vuia - Timisoara. Prima cursa Lufthansa a aterizat, sambata, pe aeroportul din Sibiu, avionul avand la bord 47 pasageri care au sosit de la Munchen.

Cursa Sibiu-Munchen va fi de patru ori pe saptamana, in zilele de luni, miercuri, vineri, sambata si duminia, iar din 28 octombrie, la intrarea in vigoare a programului de iarna, vor fi zboruri zilnice.

“Suntem mandri sa facilitam cresterea economica din regiune. Pe rutele noastre dintre Romania si Germania am transportat circa 270.000 de pasageri in primele sapte luni ale acestui an, iar prin deschiderea noii rute, ne asteptam ca numarul lor sa creasca la aproximativ 500.000 pana la sfarsitul anului”, a declarat Tamur Goudarzi-Pour, director regional pentru Europa Centrala si de Est al companiei Lufthansa Germany AG.

Pretul unui bilet dus-intors pe ruta Sibiu-Munchen la clasa economic, cu toate taxele incluse, va fi de 185 euro.

Lufthansa detine o flota de 430 avioane, avand peste 100.000 angajati din 165 tari. Compania a transportat in 2006 5,3 milioane pasageri.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri