Piata de evaluare, 25 mil. euro in 2009

Piata de evaluare, 25 mil. euro in 2009Veniturile inregistrate de compania de evaluare Darian in 2099 au fost de 10,5 milioane de lei (2,48 milioane de euro) , in scadere cu aproximativ 25% fata de anul precedent. In ceea ce priveste profitul, Adrian Crivii (foto), seful Darian, a refuzat sa ofere cifre, spunand doar ca a fost „un profit suficient pentru primul an de criza”. In plus, cine spune ca nu a pierdut bani in 2009, nu este complet sincer, crede el.

„Piata de evaluare a scazut de la 32 milioane de euro la 25-26 milioane de euro in 2009. Estimam ca va ramane in jurul acestui nivel si in 2010”, explica Adrian Crivii. El subliniaza ca Darian reusit sa isi pastreze cota de piata in intervalul 10-15%, iar veniturile consultantilor au crescut cu circa 5%.

„Criza este precum viscolul, cand vine nu te poti opune, dar poti diminua pagubele. Asa ca primul lucru pe care il faci este sa inchizi geamurile. In business, asta inseamna sa spui stop cheltuielilor. In cazul Darian, am redus costurile operationale cu 24%, dar nu am micsorat salariile angajatilor. Sa scazi salariile intr-o perioada de criza este un cutit cu doua taisuri”, afirma Crivii.

In ceea ce priveste structura veniturilor obtinute in 2009, cea mai mare pondere a revenit evaluarilor de proprietati imobiliare pentru garantarea imprumuturilor bancare, respectiv 65% din cifra de afaceri. 20% din venituri au fost reprezentate de evaluari pentru imprumuturi financiare, iar 15% de evaluarile de companii, respectiv achizitii, fuziuni si delistari.

Preturile apartamentelor vechi vor scadea cu inca 20%

Preturile apartamentelor vechi vor scadea cu inca 20%In 2009, Darian a realizat circa 11.500 de lucrari de evaluare, fata de 17.000 de lucrari in 2008, insa media per lucrare a crescut de la 775 lei la 875 lei. Tranzactiile imobiliare au fost cu 30% mai putine comparativ cu 2008, iar numarul actelor de garantie imobiliara (n.r: credite imobiliare ipotecare) a scazut cu 62%, pana la 76.000.

Seful Darian spune ca preturile apartamentelor vechi au scazut cu 19-40%, cele mai mici scaderi fiind in cazul garsonierelor din Timisoara, iar cele mai mari, in cazul apartamenteor cu trei si patru camere din Bucuresti.

„In Timisioara, preturile locuintelor nu au fost asa mult umflate. Oamenii nu au fost plecati in strainatate si nici nu au venit inapoi sa cumpere o multime de apartamente, asa cum s-a intamplat in alte orase”, explica Adrian Crivii.

In ceea ce priveste apartamentelor noi din Bucuresti, acestea au scazut cu 25-30%. Loc de scaderi mai este, in special pe segmentul locuintelor vechi, spune Crivii.

„Preturile apartamentelor vechi vor continua sa scada cu inca 15-20%. Singura salvare ar putea fi programul Prima Casa, insa el este limitat, intrucat se adreseaza tinerilor si foarte putini dintre acestia sunt eligibili pentru un credit de 50-60.000 euro”, spune directorul Darian.

"Sunt terenuri pe care nu se va construi nimic nici peste 10 ani"

"Sunt terenuri pe care nu se va construi nimic nici peste 10 ani"Daca in cazul apartamentelor vechi, scaderea este evidenta, Adrian Crivii spune ca pe piata apartamentelor noi lucrurile sunt putin mai complicate. „Preturile prea mari ale locuintelor noi sunt date de pretul prea mare al terenului pe metru patrat. Sunt terenuri care au fost cumparate la preturi atat de umflate, incat nici peste 10 ani nu va avea sens sa construiesti ceva”, precizeaza seful Darian.

Crivii afirma ca pretul pe metru patrat in cazul unui apartament ar trebui sa fie in stransa legatura cu salariul mediu. De asemenea, statul ar trebui sa se implice mai mult in dezvoltarea retelei de utilitati si de drumuri, astfel incat preturile terenurilor sa coboare.

Darian a oferit consultanta pentru mai multe reevaluari de portofolii in 2009, iar in cazul terenurilor, Crivii spune ca scaderile ajung, in medie, pana la 70-80%. Pentru locuintele reevaluate, scaderile au fost de 30-40%.

„Orice jucator din piata imobiliara trebuie sa constientizeze ca, atata timp cat in Romania se construieste cu 400 euro/mp, este imposibil ca si terenul sa coste tot 400 euro/mp. Doar atunci cand va disparea specula din piata terenurilor vor putea fi construite apartamente de calitate la preturi accesibile” a incheiat Adrian Crivii.

Compania de evaluare Darian are 20 de birouri la nivel national, iar printre clientii sai se numara BCR, Banca Transilvania, Unicredit, Alpha Bank, Banca Romaneasca, Raiffeisen Bank, CitiBank, Volksbank, BRD - Groupe Société Générale, Electrocentrale Bucuresti, Aeroportul Henri Coanda, Mittal Steel Galati, Automobile Dacia - Groupe Renault, Lafarge, RTC Holding S.A, Arctic, Tabco Campofrio sau Antibiotice Iasi.