Antreprenoarea a absolvit Facultatea de Chimie și a lucrat ca profesoară în cadrul liceului tehnologic din Ploiești, unde a predat disciplina Protecția Mediului. În anul 2011, a urmat un curs în cadrul Facultății de Farmacie din Barcelona, unde a descoperit secretele fabricării manuale a cosmeticelor naturale.

Inginera a continuat să studieze și să creeze rețete cosmetice în laborator, iar produsele le oferea familiei și prietenilor. În 2019, ea a fondat, împreună cu familia, afacerea cu cosmetice naturale Deplin, odată cu primirea unei finanțări prin programul Startup Plus, în valoare de 40.000 de euro.

Afacere de familie cu ingrediente locale

Gabriela Oprescu (foto) creează produsele cosmetice în laboratorul din orașul Urlați, Prahova, alături de o echipă restrânsă care o ajută cu tot procesul, de la achiziționarea plantelor și ingredientelor naturale de la producătorii locali, până la ambalarea și operarea comenzilor. Procesul de fabricație este manual. Echipa colaborează cu laboratoare cosmetice pentru realizarea analizelor fizico-chimice, bacteriologice și de stabilitate, dar și cu medici și farmaciști cu experiență.

Toate ingredientele naturale folosite în producție sunt certificate Ecocert, cele mai multe dintre acestea având proveniență locală. O parte din ingrediente sunt obținute direct din plante în laboratorul propriu: extracte, macerate, infuzii. Uleiul de măsline este adus dintr-un sat din Grecia. Pentru că sunt folosite ingrediente naturale, durata de valabilitate a produselor este de 6-12 luni.

Citește și: Wine4skin, un nou brand de cosmetice românești, din inima viței de vie și a livezilor de migdali din Valea Scheilor-Dealu Mare

Săpunul antibacterian, în topul vânzărilor în pandemie

Recent, Deplin a lansat o cremă cu protecție solară, o cremă anticelulitică, două unturi de corp și o mască de păr, pe care înainte de a le lansa spre vânzare, le oferă clienților sub formă de mostră, drept cadou la comenzile plasate sau la târgurile la care participă.

Săpunurile, și nu doar cel antibacterian, au fost printre cele mai vândute produse în prima parte a perioadei de izolare. De asemenea, crema de mâini și corp cu rol reparator și unguentul 11 plante au fost și continuă să fie bestsellere. Deplin a avut chiar o comandă de 1.500 de creme de mâini, de față și unguente, pe care unul din parteneri le-a oferit medicilor din prima linie.

Citește și: Panseea, o afacere cu cosmetice naturale „proaspete”, concepută de români pentru a schimba mentalitatea de consum

Investiție de 45.000 de euro în cosmetice naturale

Pe lângă cei 40.000 euro din programul Startup Plus, Gabriela a mai investit aproximativ 5.000 euro în dotarea laboratorului și acțiuni de marketing, precum crearea identității vizuale și a unui magazin online. În cele 8 luni de activitate, vânzările se ridică la aproximativ 15.000 euro și ar putea crește cu 30%-40% în următorul an, analizând rata de creștere a vânzărilor online și oportunitățile de extindere a distribuției.

În curând, cosmeticele Deplin se vor regăsi în cât mai multe locuri, inclusiv sub formă de linie creată special pentru un anumit partener sau proiect. Pe termen lung, Deplin vrea să se extindă pe plan internațional.

Citește mai multe pe retail.ro.

Sursa foto: DEPLIN