Ce v-a determinat sa va doriti o cariera in lumea medicala?

Probabil li s-a intamplat si altora. Mi s-a povestit de catre parinti ca, atunci cand eram copil, mama nu s-a simtit bine cateva zile, iar eu, cel mai mare dintre cei trei frati, as fi spus ca ma voi face medic ca sa am grija de ea. Nu stiu cat a contribuit acest moment la luarea deciziei, dar am ajuns in anii de liceu si am constatat ca nu mi s-ar potrivi o meserie intr-un domeniu tehnic si, de aceea, am ales medicina.

Nu stiu cati dintre noi suntem constienti sau perfect constienti de ceea ce alegem, cat stim despre ceea ce urmeaza sa ni se intample sau cum ni se va intampla in meseria pe care o alegem in tinerete.

Dupa cei sase ani de facultate, am fost medic intr-o circa rurala timp de trei ani. Acolo am vazut ce inseamna sa profesezi in mediu rural, ce inseama sa fii izolat de restul unitatilor medicale pe timp de iarna, cand nicio ambulanta nu putea sa ajunga la locul respectiv sa te ajute la transportul unui pacient la spital. Eram intr-o comuna din judetul Bacau, la granita cu judetul Vrancea si acolo trebuia sa am grija de aproape 3.300 de oameni distribuiti in sapte sate, unele pozitionate pe deal, altele pe vale. In circa era un singur medic si patru-cinci cadre medii repartizate in dispensar si la un punct sanitar aflat la celalalt capat al comunei.

N-am fost un tanar cu foarte multa incredere in fortele proprii, insa munca la circa m-a ajutat. Eram singurul medic din acea unitate medicala si trebuia sa fac fata si la urgentele de noapte, pe langa programul meu de zi obisnuit.

De ce ati ales sa profesati in domeniul radiologiei?

In ultimul an din perioada in care am fost la circa, m-am casatorit. Sotia mea era absolventa a Universitatii Politehnice din Bucuresti, lucra in Bucuresti. Trebuia sa aleg o specialitate care sa ofere un loc de munca cat mai aproape de casa. Nu exista speranta, la acea vreme, a unui post in Bucuresti. Astfel, in 1980, an in care s-a nascut primul copil, am sustinut examen pentru intrarea in rezidentiat la specialitatile paraclinice si am ales radiologia, cu post la Slanic, judetul Prahova.

N-as spune ca am ales in cunostiinta de cauza, pentru ca nu stiam mare lucru despre radiologie. In facultate se face un stagiu de un semestru, in care obtii in principal, cunostinte teoretice. Totusi, se pare ca aveam ceva afinitati pentru aceasta specialitate. Pot spune ca dascalii mei m-au “descoperit” inainte sa ma “descopar” eu. Ei au intuit ca am inclinatie spre acest domeniu, m-au stimulat sa invat si m-au lasat sa lucrez, in ultimul an de rezidentiat chiar si singur. Astfel ca, la finalul celor trei ani de pregatire, am avut media cea mai mare dintre toti rezidentii.

Intre timp radiologia s-a schimbat mult, au aparut metode noi de examinare, cum ar fi tomografia computerizata si rezonanta magnetica, cele existente s-au perfectionat prin introducerea tehnicilor digitale in achizitia si prelucarea de date, specialitatea a devenit Radiologie si Imagistica medicala, echipamentele au devenit mai performante, mai putin iradiante.

Cu toate acestea, chiar si cu putinul de atunci puteai sa-ti faci meseria, daca iti doreai, si daca faceai tot posibilul sa evoluezi pe plan profesional.

Cum ati evoluat din punct de vedere profesional?

La vremea respectiva, Bucurestiul era un oras inchis, nu se scoteau la concurs posturi pentru medici. Trebuia sa fac ceva sa ma apropii de casa. Se nascuse si al doilea copil. Naveta nu era o solutie. Singura posibilitate de a ajunge in Bucuresti a fost sa devin angajat al Ministerului de Interne, lucru care s-a intamplat la inceputul anului 1987. Am lucrat initial, ca medic specialist radiolog, in policlinica, apoi in spital, cu totul au fost in jur de 20 ani in unitatile medicale ale acestui minister. Conform statutului cadrelor militare, la implinirea vartsei de 55 de ani am fost pensionat.

Nu puteam sa stau acasa, fara sa lucrez, la 55 de ani, dupa cum nu ma vad stand nici acum, la 66 de ani. Din cinci variante de loc de munca, am ales sa-mi continui activitatea medicala in cadrul sistemului privat MedLife si s-au facut deja 12 ani de atunci.

povestea unui medic radiolog de la MedLife

Cum v-a influentat sistemul privat de sanatate cariera de medic?

In ultimii doi ani de munca in spital, lucram o zi pe saptamana intr-o unitate medicala privata, lucru care pentru mine, ca profesionist, a fost benefic. In mediul privat aveam posibilitatea de a crea o relatie mai apropiata cu pacientul, aveam alte modalitati de lucru si tot ce invatam acolo aplicam in spitalul de stat.

Sistemul privat s-a dezvoltat initial, cu predominenta, in domeniul paraclinic, cu specialitati precum radiologia si laboratorul clinic. Acesta a evoluat destul de repede in conditiile in care sistemul de stat nu putea sustine investii costisitoare necesare domeniului paraclinic, iar fara o platforma tehnica puternica, o unitate medicala nu poate functiona corespunzator.

MedLife a ales sa dezvolte un sistem bazat pe servicii medicale integrate, in care specialitatile paraclinice sustin cabinetele de consultatii, specialitatile clinice in general.

Care este rolul si misiunea unui medic radiolog?

Obtinerea de informatii medicale sub forma de imagine, decodificarea si interpretarea acestora si incercarea de incadrare a acestor date in simptomatologia clinica. Metodele pot fi mai simple, cum este radiologia conventionala, sau mai complexe, cum sunt celelalte metode imagistice de la ecografie pana la rezonanta magnetica.
Prima etapa este cea de achizitie de date, examinarea propriu-zisa a pacientului. Se efectuaza, dupa o pregatire specifica a pacientului si aparaturii, in echipa medic, operator, asistent. Etapa de achizitie este urmata de etapa de prelucrare de date, pe care o face medicul. Apoi vizualizam imaginile obtinute si oferim un rezultat, un raport medical, care de fapt este o opinie, o estimare, de preferinta cat mai aproape de adevar, de certitudine. As vrea sa fiu corect inteles. Toti din domeniul medical ne-am dori sa lucram cu certitudini, ar fi totul mai simplu, dar sunt prea multe variabile ce tin de particularitatile fiecarui pacient.

Metodele de examinare radio-imagistice sunt metode indirecte. In radiologie lucram cu imaginea materialului biologic al pacientului, nu cu materialul biologic in sine. E diferit cand o proba biologica este examinata direct sau supusa unei analize microscopice sau altor tehnici specifice anatomiei patologice de exemplu, fata de cum se procesedeaza in radiologie, cand cauti sa speculezi caracteristicile fiecarei modificari, fiecarei abateri de la normal. Aparatele performante pot genera cateva mii de imagini pentru fiecare pacient. Acestea trebuie evaluate, incadrate intr-o anume categorie, cateodata comparate, in orice caz interpretate, fapt ce necesita timp, cateodata chiar si doua ore pentru un pacient. Evident, se intampla ca uneori sa nu terminam interpretarea in aceeasi zi in care a fost facuta examinarea. De foarte multe ori lucram in timpul liber, fapt care se intampla, cred, in majoritatea centrelor medicale din Romania.

Cat de mult conteaza relatia medic-pacient si cum poate fi construita aceasta?

In general relatiile dintre oameni se construiesc greu.

Este si mai greu sa construiesti o relatie cu un pacient a carui stare emotionala indusa de suferinta ii poate modifica comportamentul obisnuit, ale carui simturi sunt ascutite la maxim. Atunci cand stai in fata lui, trebuie sa te prezinti intr-un anume fel, trebuie sa fii adevarat, trebuie sa fii sincer, sa te simta aproape, sa-ti controlezi fiecare gest, fiecare cuvant, sa stii ce, cand si cat sa spui atunci, in acele momente. Pacientul isi doreste acest dialog. Este fireasca dorinta lui de afla cat mai repede care este opinia ta despre examinarea efectuata, lucru care nu se poate intampla pe loc, de cele mai multe ori putem oferi doar raspunsuri partiale. Prin modul in care te manifesti trebuie sa induci incredere, sa nu cresti in intensitate tensiunea la care pacientul este supus oricum. Totul trebuie facut insa, cu masura, pastrand oarecare distanta, fara sa te lasi implicat excesiv in starea emotionala a pacientului, lucru care poate dauna actului medical, prin luarea de decizii pripite sau chiar incorecte.

In specialitatile paraclinice nu este obligatoriu sa interactionezi direct cu pacientul, lucru care se intampla frecvent in strainatate dar si in Romania.
Insa, MedLife a avut intotdeauna o atentie aparte privind relatia cu pacientul.

Pe mine, pot spune, ca acest stil de lucru m-a pus in valoare. Nu sunt obligat sa am o relatie cu pacientul, insa acest lucru ma ajuta. Pot obtine date importante despre pacient, pe care nu le regasesc in documetele sale medicale. Ma ajuta sa il ajut. Conteaza foarte mult dialogul dintre medic si pacient, atmosfera care se creeaza in cabinet. Cred ca si acest stil a crescut simtitor numarul de pacienti ce au ales sa se adreseze departamentului de radiologie in care lucrez.

Asa cum mi s-a potrivit radiologia, asa mi s-a potrivit si stilul de lucru prin relatia cu pacientul.

povestea unui medic radiolog de la MedLife

Cand este necesara o a doua opinie medicala si cat de importanta este pentru stabilirea unui diagnostic veridic?

Exista cazuri in care se simte nevoia unei a doua opinii, atata timp cat recunoastem ca raportul medical emite o estimare, un punct de vedere. Mai mult decat atat, pacientul are dreptul la o a doua opinie.

Din punctul meu de vedere trebuie luate in calcul cateva aspecte:

  • A cui este solicitarea pentru o a doua opinie: a pacientului sau a medicului curant?
  • Daca solicitarea este a pacientului, avand drept cauza o oarecare “neincredere” in echipa
    medicala initiala, si atunci trebuie sa existe certitudinea ca toate caile de dialog intre medicul responsabil de examinare si pacient au fost exploatate. De multe ori dialogul dintre cei doi conteaza la fel de mult cat un raport medical corect. Aceasta nu inseamna ca intotdeauna dialogul inlocuieste o a doua opinie.
  • Daca solicitarea este a medicului curant, in virtutea expetientelor anterioare sau a
    preferintei de a lucra cu o anumita unitate medicala, dialogul trebuie sa se desfasoare intre medici.

In orice caz, cred ca aceasta activitate nu trebuie sa presupuna costuri suplimentare din partea pacientului.

Cine si ce indreptateste pe cineva sa emita un al doilea punct de vedere, precizez, oficial? Cine aloca titluri de expert? Oare experienta este suficienta? Cine poate da asigurari ca a doua opinie este cea corecta? Sunt cateva intrebari pe care ar trebui sa ni le punem inainte de a decide sa desfasori o astfel de activitate. Criteriile de modestie si moralitate ar trebui sa aiba o pondere importanta.

Ce impact are viata profesionala asupra vietii personale?

Lucrul in mediu medical te structureaza, iti formeaza un mod de a gandi, de a te comporta, te urmareste toata viata. Esti de fapt ceea ce devii in urma contactului intens si prelungit cu acest mediu.

In cele 6-7 ore de munca tensiunea creste treptat spre sfarsitul programului, cand datele se acumuleaza, cand intentionezi sa termini cat mai mult din activitate, sa ramana cat mai putin de lucru in timpul liber, sa poti sa-ti dramuiesti timpul ramas pentru alte tipuri de activitati, unele dintre ele cu scop de relaxare. Incercarea asta nu are, de cele mai multe ori, rezultatul asteptat, mai ales in timpul saptamanii. Sunt momente cand si peste noapte ma trezesc cu o anume imagine in minte. Nici in weekend nu reusesc sa ma detasez complet, doar in concediu reusesc sa fac acest lucru, iar in rest, permanent, exista ceva ce ma tine legat de serviciu.

Niciodata munca pe care am facut-o n-a fost o corvoada pentru mine. Chiar si starea de oboseala are cateodata ceva placut in ea. Va veni insa timpul sa decid momentul incheierii activitatii in acest domeniu. Mi-as dori insa sa aflu ce inseamna statutul de pensionar cat mai tarziu. Ceva, altceva, voi face insa si dupa acel moment.