Plecarea OBI deschide apetitul retailerilor pentru zona de est a Capitalei

Plecarea OBI deschide apetitul retailerilor pentru zona de est a Capitalei

Dupa exitul nemtilor de la OBI din Romania, din vara acestui an, marii retaileri de bricolaj au in plan sa isi extinda activitatea in zona de est a Capitalei, vizand cu precadere cartierele Pantelimon si Balta Alba, doua dintre cele mai populate zone ale Bucurestiului.

Inchiderea magazinului OBI de pe bulevardul Theodor Pallady, drumul care face practic legatura cu Autostrada Soarelui (A2), a creat oportunitatea concurentei din piata de a cauta spatii disponibile in zona pentru oportunitati de deschidere a unor magazine de bricolaj, pe lista marilor retaileri.

Desi magazinul OBI din Pallady a fost mai mult gol pe vremea cand era deschis, zona de est a orasului ramane una dintre locatiile cu cel mai mare catchment (zona din care se atrage trafic si vizitatori) si potential de clienti, dovada fiind si succesul de care se bucura centre comerciale precum Auchan Titan, complex care zilnic este tranzitat de peste 35.000 de persoane.

Mai mult, zona de est a orasului a creat oportunitati de dezvoltare si pentru mari proiecte comerciale precum Mega Mall sau Park Lake Plaza, doua mall-uri care vor aparea pe harta Bucurestiului in urmatorii ani.

Dedeman planuieste doua magazine in zona de Est

Dedeman planuieste doua magazine in zona de Est

Cu o retea care numara in prezent 40 de magazine, Dedeman, firma patronata de catre fratii Dragos si Adrian Paval, are in plan sa mai deschida inca doua magazine in zona de Est a orasului. Dupa ce a inaugurat in acest an patru noi locatii, din care una in cartierul bucurestean Colentina, care a necesitat o investitie de 16 milioane de euro, sefii retailerului au in plan sa mai ridice inca doua magazine in zona de est a orasului, principalele locatii fiind in cartierul Balta Alba si in Pantelimon.

Cea mai recenta informatie scoate in evidenta faptul ca Dedeman a cumparat un teren de 3 hectare (30.000 mp) detinut de familia Prigoana in apropierea centrului comercial Esplanada, in care se regasesc magazine mari precum Cora Pantelimon, Mobexpert, Domo, dar si Brico Depot, pariul britanicilor de la Kingfisher, si totodata unul dintre cele mai vechi magazine specializate in bricolaj din Romania, pe vremea cand purtau sigla francezilor de la Bricostore.

Astfel, fratii Paval ar fi achizitionat, in schimbul a 6 milioane de euro, un teren de 30.000 de metri patrati situat in apropierea Brico Depot Pantelimon, marcand in acest fel primul pas spre a-si atinge obiectivul de a acoperi toate zonele importante din Capitala, planuri despre care Dragos Paval a vorbit in urma cu cateva luni pentru WALL-STREET.RO.

“La nivel local, avem ca obiectiv in acest an sa deschidem patru noi magazine, iar daca vom obtine la timp Autorizatia de Constructie avem resurse sa inauguram si al cincilea magazin. In ceea ce priveste extinderea la nivelul Capitalei, obiectivul nostru principal este ca in Bucuresti sa deschidem 3 noi magazine in urmatorii 2 ani”, a declarat in primavara acestui an – Dragos Paval, presedinte al Dedeman. “Strategia noastra de a construi cel putin cate un magazin in fiecare sector din Bucuresti se concretizeaza astazi cu un nou pas. Pana in 2015 dorim sa acoperim complet cel mai important oras al tarii, sa reducem distantele, sa fim mai accesibili, mai apropiati de clientii nostri", a completat acesta in luna septembrie din acest an.

Un magazin Dedeman in zona Theodor Pallady

Pe langa magazinul din zona Pantelimon, Dedeman a mai cumparat in a doua parte a acestui an un teren situat in vecinatatea fostului spatiu comercial OBI din zona Theodor Pallady. Potrivit unor informatii aparute in piata, Dedeman ar fi platit peste 8 milioane de euro pentru mai bine de 40.000 de metri patrati de teren, spatiu pe care compania bacauana va deschide in primavara anului viitor al patrulea magazin de bricolaj din Capitala. Zona vizata de catre retailer ar fi Chimopar, cunoscuta si ca zona industriala Policolor, aflata intre statiile de metrou Anghel Saligny si Nicolae Teclu.

Hornbach, cu ochii pe oportunitati in zona de est a Capitalei

Hornbach, cu ochii pe oportunitati in zona de est a Capitalei

Cel mai nou nume pe piata locala de bricolaj, interesat de deschiderea unui nou spatiu comercial in zona de est a orasului, este Hornbach. Potrivit directorului general al companiei, Mugurel – Horia Rusu, Hornbach se afla in cautarea a trei noi spatii, pe lista nemtilor fiind orasele Sibiu, Cluj Napoca si un spatiu din estul Capitalei.

Pe primul loc in planurile de viitor ale Hornbach la nivel local se afla identificarea celor mai bune posibilitati de pozitionare a magazinului, fara a se face rabat de la zona doar pentru a forta termenul de inaugurare. „Inca de la intrarea pe piata locala, in 2005, ne indreptam atentia catre orase cu peste 300.000 de locuitori care sa permita realizarea unei cifre de afaceri corespunzatoare cu investitiile efectuate. Astfel, pe lista noastra se afla in acest moment orase precum Cluj, Sibiu, neexcluzand insa nici estul Capitalei”, a precizat Mugurel – Horia Rusu (foto), directorul general Hornbach Romania. In acest moment Hornbach detine cinci locatii, dintre care trei in Bucuresti (Berceni – 2007, Militari - 2008 si Balotesti - 2010), una in Brasov (2009) si una in Timisoara (2012). Acestea sunt, in acest moment, cele mai mari magazine de materiale de constructii si gradinarit de pe piata locala, cu suprafete de peste 22.000 de metri patrati fiecare.

Potrivit unor informatii aparute in piata, retailerul de bricolaj are in plan sa deschida un magazin in Sibiu, pe locul fostului magazin OBI, retailer care in vara acestui an a deschis sa puna lacatul pe operatiunile locale dupa pierderi suferite inca de la intrarea pe piata, in anul 2008.

In ceea ce priveste Capitala, se pare ca zona de est a devenit una dintre cele mai atractive puncte pe harta de bricolaj din Bucuresti, asta dupa ce tot nemtii de la OBI au inchis magazinul din zona Theodor Pallady, tot in vara acestui an. Dedeman, Leroy Merlin si, mai nou Hornbach, se afla pe lista retailerilor care tintesc deschiderea unui nou magazin in estul Bucurestiului

Leroy Merlin cauta teren in estul Bucurestiului

Leroy Merlin cauta teren in estul Bucurestiului

Francezii de la Leroy Merlin, unul dintre cei mai activi jucatori anul acesta in bricolaj, companie care a preluat in vara operatiunile Baumax la nivel local, sunt in cautarea unui teren in zona de Est a Capitalei, asta desi momentan compania se va axa pe modernizarea magazinelor Baumax in spatii Leroy Merlin.

Intr-un interviu oferit in prima parte a acestui an, reprezentantii Leroy Merlin sugerau faptul ca sunt in cautarea unui spatiu in zona de Est a orasului pentru a deschide inca un magazin sub brand propriu la nivelul Capitalei. In prezent Leroy Merlin detine doua magazine de bricolaj la nivel local (in Bucuresti – Chitila si in Craiova), si are in lucru un al treilea magazin propriu pe soseaua Alexandriei din Capitala, in apropiere de Bragadiru.