Comercializata in Franta din 9 iunie, anul acesta, Dacia/Renault Logan continua dezvoltarea dotandu-se, in sfarsit, cu un motor Diesel, anunta francezii de la „Le Nouvell Observateur“. Lansat in Romania in luna septembrie, in versiunea Euro 3 (cu 65 CP), acest motor va fi disponibil in Europa Occidentala de la inceputul lui 2006 in versiunea Euro 4. El va dispune atunci de 5 CP in plus (70CP). El va fi asociat cu cutia cu 5 viteze disponibila in prezent la Clio si M?gane. „In Romania se comercializeaza versiunea 1.5 dCi 65 CP adaptata normei obligatorii de depoluare Euro 3. Pe pietele unde este obligatorie norma Euro 4, este oferita versiunea adaptata corespunzator“ ne-au raspuns cei de la Dacia. La targul de la Frankfurt, unde a fost prezentata occidentalilor o Dacie pe motorina, era anuntat un pret pentru ea de 7.200 de euro (fara TVA). Ar rezulta 8.532 euro cu tot cu TVA in Germania. In acest pret este inclus aer conditionat, geamuri si oglinzi electrice, servodirectie, dublu airbag. Pentru a beneficia de aceste dotari, in Romania trebuie platiti 8.670 euro, asadar cu 138 de euro mai mult. Atunci cand comparam preturile trebuie sa tinem cont si de faptul ca, in Germania, acciza la automobile e mult mai mare decat in Romania, ca transportul pana in Germania costa, ca sa nu mai vorbim de nivelul de trai foarte diferit.

Nu este prima oara cand clientii romani sunt tratati diferit, fata de cei occidentali. La lansarea modelului pe benzina, versiunea de baza pentru tarile occidentale a fost de 7.500 euro, in acest pret fiind inclus doua airbaguri si ABS. Pentru a avea aceste dotari, romanii trebuie sa plateasca 8750 de euro. In plus, in Occident, Loganul este in garantie timp de trei ani, indiferent de motorizari. In Romania, pentru a avea aceasta garantie, trebuie scosi din buzunar 195 euro. Mai mult, la modelele pe motorina, garantia extinsa ajunge la 265 euro. Oricum, Loganul cel mai dotat ajunge sa fie concurat, pe piata romaneasca, de modelul Renault Clio Symbol. Un Clio Symbol la aceeasi dotare, ce-i drept cu motorul de 75 CP, ajunge la 9000 euro. La acest model clientul poate beneficia de o garantie extinsa, dar in limita a 100.000 kilometri, de patru ani, pentru aceasta platind 390 euro (fara TVA).

Concurentii Dacia la Salonul Auto de la Frankfurt

La al 61-lea Salon Auto de la Frankfurt, alaturi de berlinele Mercedes si BMW, au aparut si noile autovehicule europene „low cost“, semn al cresterii cererii pentru modelele ieftine din Europa de Est, informeaza AFP. In afara de Logan, la salonul de la Frankfurt sunt prezent si CitroIn C1, Peugeot 107 si Volkswagen Fox, toate modele recent lansate pe piata europeana la preturi de aproximativ 9.000 de euro. Acest afisaj insolit demonstreaza noul interes al constructorilor auto din „vechea“ Europa pentru un segment exploatat pana in prezent doar de rivalii sud-coreeni.

Logan se vinde foarte bine in Franta

In Franta, scriu cei de la „Le Monde“, Loganul si-a depasit obiectivele de vanzari. „Cele 5.000 de unitati prevazute initial anul acesta vor fi mult depasite“, afirma Jan Ptacek, director de marketing Logan. De aceea, cotele alocate Frantei vor creste, asigura el, in conditiile in care uzina romaneasca producatoare a Loganului functioneaza la capacitate maxima cu 175.000 de unitati pe an. In ceea ce priveste temerile de reducere a vanzarilor de Clio sau M?gane, acestea incep sa se risipeasca. „Noi avem in vedere o clientela noua care, pana in prezent, nu cumpara masini noi“, subliniaza Luc-Alexandre Meynard, director al operatiunilor internationale ale Renault. El subliniaza ca fostele masini ale acestor noi clienti au in medie varsta de 13 ani.