Taavet Hinrikus si Kristo Kaarmann sunt doi prieteni care cred ca banii, la fel ca apa, sunt meniti sa curga liber. Dar, in lipsa unei monede globale, acest lucru nu se intampla. In plus, apa se poate transforma in formele sale variate: de gheata, lichid si abur. Banii nu pot.

Astfel, a aparut TransferWise, un serviciu simplu de transfer de bani, noteaza The Economist.

Taavet Hinrikus a fost unul dintre primii angajati Skype. El era platit in euro, insa locuia in Londra, unde avea un apartament inchiriat. Un prieten, Kristo Kaarmann, era platit in lire sterline, dar avea un credit ipotecar in Estonia. Cei doi au ajuns la un aranjament: Kaarmann va plati chiria lui Hinrikus, iar, in schimb, acesta va achita creditul ipotecar in contul sau la o banca belgiana.

In loc sa apeleze la banci, care i-ar fi taxat cu un comision de 3-6% pentru astfel de transferuri, cei doi viitori parteneri de afaceri intrau pe Reuters unde foloseau ratele medii ale pietei de schimb valutar pentru a determina cati bani trebuie sa intre in conturile lor bancare.

Hinrikus si Kaarmann au transformat ideea intr-o afacere, folosind un simplu algoritm. De exemplu, daca cineva in Marea Britanie vrea sa trasfere bani la o ruda din Spania, acesta va pune banii in contul sau de TransferWise. Algoritmul verifica daca cineva din Spania doreste sa realizeze un transfer in directia opusa si identifica banii din contul sau local.

In 2011, in primul an de functionare, TransferWise a transferat 10 milioane lire sterline (16 milioane dolari), iar pana in decembrie 2012 suma a ajuns la 50 milioane lire sterline. Compania percepe o taxa de o lira pentru efectuarea transferurilor de pana la 300 lire si o taxa variabila pentru transferarea unor fonduri mai mari.

Citeste si:

Serviciul functioneaza in felul urmator: realizezi un depozit de 300 lire sterline la TransferWise. Programul schimba banii in 359,61 euro (la cursul actual) si livreaza banii destinatarului in 1-3 zile lucratoare, salvand astfel comisioane bancare de 28,83 lire sterline.

TransferWise are peste 10.000 de clienti in Marea Britanie, Elvetia, Polonia, Suedia si Danemarca. Acestia sunt in majoritate tineri, care lucreaza si fie au un credit ipotecar sau o familie de intretinut in tarile de origine.

Totodata, pensionarii cu o a doua casa in strainatate si start-up-urile cu filiale in afara tarii de origine folosesc site-ul.

Criticii acestei afaceri semnaleaza riscul de spalare a banilor. TransferWise afirma ca foloseste aceleasi reguli „de cunoastere a clientilor” ca orice alta banca comerciala. O problema ar mai fi extinderea in tari care au mai putini imigranti decat emigranti. Cererea pentru convertirea de rupi indiene in lire poate fi mai mica decat cererea in sens invers. Atunci ai nevoie de o banca pentru a mijlocii tranzactia.

Asta inseamna ca indemnul „la revedere bancilor” nu functioneaza, fiind mai degraba o lovitura aplicata institutiilor de credit.