Analistii de la CLSA, divizie a Credit Agricole, si Bernstein Research au ridicat in aceasta saptamana pretul tinta al actiunilor Google pentru urmatoarele 12 luni la 1.000 de dolari, de la 900, respectiv 820 dolari.

Analistii Deutsche Bank sunt mai putin optimisti, modificand pretul tinta la 935 dolari, cu 10% peste estimarea anterioara, scrie Mediafax.

Actiunile Google au crescu cu 13% in cele doua luni care au trecut de la inceputul acestui an si au inchis saptamana la 799,71 dolari, dupa ce au depasit de mai multe ori pragul de 800 de dolari. Valoarea de piata a companiei la finalul sedintei bursiere de vineri este de 263,6 miliarde de dolari.

Astfel, pe baza prognozelor analistilor, investitorii care vor cumpara actiuni Google la pretul actual ar putea castiga aproximativ 25% in urmatoarele 12 luni.

Citeste si:

Analistii Berinstein considera ca principalele avantaje ale companiei in viitorul apropiat vor fi derivate din rata tot mai ridicata de utilizare a smartphone-urilor si tabletelor in randul consumatorilor, care va genera venituri tot mai mari din publicitate.

De asemenea, analistii considera ca YouTube este "un activ subapreciat".

Si CLSA - Credit Agricole considera ca Google va obtine tot mai multi bani din publicitate.