Mi-a "sarit" insa in ochi o formulare fara indoiala bine intentionata, unde am citit ca, in timp ce iti duci copilul la o activitate, vei putea trimite cateva mailuri si chiar si incheia niste contracte, datorita noilor tehnologii. Suna pe de o parte foarte bine, insa pe de alta parte foarte rau, si prefer sa ma aplec mai degraba acestui ultim aspect. De ce as vrea sa dau mailuri in timp ce imi (con)duc copilul la gradinita? Daca sunt la volan e periculos, daca sunt pe strada e foarte ciudat si aproape imposibil. Sau, mai mult, cum poti sa te bucuri de prezent daca esti tot timpul conectat la locul tau de munca prin intermediul unei "tehnologii"? Pentru ca flexibilizarea muncii, de fapt, nu inseamna doar ca "poti avea biroul oriunde", ci si ca biroul tau va fi peste tot, deci vei locui in birou, si tu si implicit si familia.

La fel de bine intentionati se pare ca au fost si cei de la Microsoft cu un infografic redevenit "viral" acum cateva zile pe internet. Din pacate, nu am mai gasit sursa primara, dar se pare ca este vorba de un material folosit acum cativa ani intr-o campanie pentru Office 365. La origini s-a dorit un fel de oda adusa flexibilizarii pe care o permite o astfel de solutie, insa rezultatul s-a situat mai degraba la polul opus. Statisticile folosite sunt cel putin deprimante, in conditiile in care sustin ca 47% dintre subiecti (nu este clara populatia tinta) au lucrat in timpul vacantei, sau ca 19% au lucrat chiar si din baie.

Sunt convins ca si Microsoft a facut un fel de cercetare inainte de a publica infograficul, iar rezultatul a fost unul la fel de optimist ca cel pe care l-am mentionat anterior. Intr-un anumit mediu este de altfel singurul tip de rezultat pe care il vei obtine pentru ca flexibilizarea si tehnologiile in cloud au, dupa cum am mai spus, multe avantaje si sunt convins ca un astfel de infografic entuziasmeaza la prima vedere foarte multa lume. Insa orice (astfel de) cercetare trebuie privita cu scepticism daca nu prezinta si aspecte negative sau nu intuieste macar si o serie de consecinte indezirabile ale unei astfel de schimbari tehnologice.

Citeste si:

Implicatiile unor astfel de produse, care permit lucrul si colaborarea la distanta, sunt intotdeauna mult mai serioase decat par la prima vedere, iar entuziasmul cu care le privim ar trebui deseori temperat. In cazul de fata, de exemplu, intotdeauna este bine sa poti trage o linie intre afacere si viata privata, chiar si atunci cand aceasta pare foarte greu de trasat, si asta se poate face recunoscand niste posibile consecinte cum nu se poate mai simple. Acordarea/acceptarea unui laptop de serviciu, de exemplu, vine implicit si cu posibilitatea de a lucra (si) de acasa. Telefonul de serviciu sau, mai rau, plata telefonului personal de catre patron (o practica in continuare destul de raspandita) presupune, din nou, o disponibilitate crescuta si in afara programului. Posibilitatea de a mai lucra de acasa sau de a lucra doar de acasa, in ciuda avantajelor mai degraba evidente, inseamna si posibilitatea unui volum mai mare de munca pe care sa nu il poti refuza sau amana. Iar exemplele pot continua.

Orice proiect de cercetare serios, si exemplul de la Microsoft ridica multe semne de intrebare in acest sens, trebuie sa ia in calcul ambele tipuri de implicatii, astfel incat deciziile care se vor baza pe cercetarea respectiva sa poata fi luate in deplina cunostinta de cauza. Absenta unui proiect de cercetare, fie si intern, care sa serveasca drept suport decizional pentru o schimbare tehologica este, astfel, chiar si mai grava, deoarece riscul de a nu putea depasi o anumita perspectiva (si a atinge nu neaparat un soi de obiectivitate ci macar o detasare de entuziasmul si implicatiile personale ale situatiei in cauza) este cu mult mai mare si rezultatul poate avea consecinte serioase pentru organizatie.