Vladimir Putin si Silvio Berlusconi, care sunt prieteni, au depus coroane de flori la un monument ridicat in memoria militarilor decedati in razboiul din Crimeea, din secolul 19. Printre victimele conflictului s-au numarat militari ai Regatului Sardinia, regiune care acum este parte a Italiei, potrivit Mediafax.

Cu aceasta ocazie, Putin i-a spus lui Berlusconi ca vrea sa afle numele militarilor italieni si sa le inscriptioneze pe monument. Dupa vizita la memorial, Vladimir Putin si Silvio Berlusconi au stat la o terasa si au discutat cu localnici de origine italiana.

Cei doi lideri politici au fost intampinati de sute de oameni, iar, la un moment dat, Vladimir Putin a luat in brate o fetita. Silvio Berlusconi este politicianul occidental cu rangul cel mai inalt care viziteaza fosta regiune Crimeea dupa anexarea de catre Rusia in 2014.