Teroristul se afla in drum spre tinta atacului atunci cand bomba s-a detonat accidental in fata unui doner kebab, transmite Hurriyet Daily News, potrivit News.ro. Deflagratia a avut loc pe bulevardul comercial Istiklal din Taksim, o pietonala aglomerata din centrul Istanbulului, unde se afla mai multe magazine de moda internationale si centre comerciale. Imaginile transmise din zona surprind oamenii care parasesc locul in care a avut explozia si elicopterele politiei survoland strada.

Strada Istiklal a fost complet inchisa de catre autoritati, iar sase raniti au fost deja transportati la spitalul Haseki din Istanbul. Zona comerciala era mult mai goala decat in cele mai multe zile de weekend, dupa ce atacurile teroriste din ultima perioada i-au determinat pe multi turci sa evite locurile aglomerate.

Acesta este al doilea atac terorist intr-o saptamana, dupa ce duminica trecuta explozia unei masini capcana intr-un cartier cu cladiri guvernamentale din Ankara a cauzat moartea a 37 de persoane si ranirea altor 127. Atacul terorist a fost revendicat de o grupare paramilitara afiliata Partidului Muncitoresc Kurd (PKK).

Rob van Esch / Shutterstock.com