Acestea sunt doar cateva dintre recomandarile transmise de institutie clientilor, in urma analizei solicitarilor formulate de catre acestia adresate Centrului.

Astfel, CSALB sfatuieste clientii ca, inainte de incheierea unui contract de credit (cu o banca/IFN) sa citeasca intotdeauna cu atentie intregul document care le este prezentat, inclusiv eventualele note explicative, aflate in subsolul paginilor sau la finalul documentului.

“In masura in care exista termeni specifici domeniului bancar pe care nu ii intelegeti sau pe care ii intelegeti doar partial, solicitati consilierului de clientela (de la banca/IFN) sa va explice clar care este sensul acestor termeni. Daca explicatiile primite de la consilier nu v-au lamurit pe deplin, este bine sa solicitati ajutorul unei persoane specializate in acest domeniu (cu pregatire juridica sau economica, de obicei), astfel incat sa fiti pe deplin lamuriti asupra continutului fiecarei clauze din contract; fiecare clauza pe care nu ati inteles-o la data semnarii contractului poate reprezenta un potential risc pe parcursul derularii acestuia, mai ales in cazul contractelor incheiate pe durate lungi de timp”, se mentioneaza in comunicatul CSALB.

Atentie la mentiunile legate de costuri!

De asemenea, Centrul recomanda solicitantilor de credite sa acorde atentie mai ales capitolului referitor la costuri: dobanzi, comisioane, dobanzi penalizatoare etc.

“Fiti siguri ca ati inteles modul lor de calcul si la ce anume se raporteaza aceste costuri: la soldul initial al creditului, la soldul curent etc. In masura in care nivelul acestor costuri se raporteaza la diferiti indici de dobanda interbancara de tipul: LIBOR, EURIBOR, ROBOR etc. cautati surse de informatii referitoare la evolutia acestora. In acest mod, veti avea o imagine mai clara asupra evolutiei nivelului de dobanda, si, implicit, a posibilei evolutii a costurilor viitoare asociate creditului contractat”, se subliniaza in document.

Citeste si:

De asemenea, clientii trebuie sa acorde atentia cuvenita garantiilor constituite in favoarea bancilor/IFN-urilor, in conditiile in care imobilele/bunurile mobile/veniturile, aduse in garantie (ipoteca/gaj) de catre clientii debitori sau de catre garantii acestora, constituie primele bunuri care pot fi urmarite si valorificate de catre banci/IFN-uri, in situatia in care se vor declansa procedurile de recuperare (de executare silita), avertizeaza institutia.

In plus, reprezentantii CSALB sfatuiesc clientii sa discute direct si in cel mai scurt timp posibil cu banca/IFN ori de cate ori intampina dificultati de rambursare a ratelor de credit conform scadentarelor primite/graficelor de rambursare.

In final, in comunicat se reaminteste faptul ca un client poate apela, in orice faza a raporturilor contractuale cu bancile/IFN-urile, la serviciile gratuite ale CSALB pentru a isi solutiona diferendele ce pot aparea.