Codul de etica al cadrelor didactice a fost (re)adus in actualitate odata cu scandalul colectarii fondului clasei, izbucnit in urma mediatizarii unor imagini in care invatatoarea Dana Blandu de la Scoala 10 din Capitala le cerea parintilor bani pentru cadouri de Craciun, scrie Mediafax.

Elaborarea unui cod de etica in invatamant a inceput in urma cu cativa ani, insa s-a oprit la stadiul de proiect, pentru ca prioritate a avut Strategia anticoruptie in educatie, aprobata printr-un ordin al Ministerului Educatiei in 2013. Strategia face referire la Codul etic pentru invatamantul preuniversitar, Codul de referinta al eticii si deontologiei universitare, precum si la monitorizarea activitatii Consiliului National de Etica pentru Invatamantul Preuniversitar si a Consiliului de etica si management universitar.

"Raportul de Progres al Comisiei Europene din iulie 2012 mentiona ca domeniile cheie de risc care trebuie avute in vedere in educatie sunt investitiile in infrastructura scolara si coruptia in cadrul sistemului de examinare in scoli si al sistemului de acordare a diplomelor in unitatile de invatamant superior. (...) Strategia presupune implementarea codurilor etice, imbunatatirea mecanismelor de control administrativ si a celor de sanctionare, remedierea vulnerabilitatilor specifice", se arata in strategie.

Tot in strategie se arata ca, pentru a preveni coputia in educatie, "trebuie identificate si remediate riscurile si vulnerabilitatile specifice sectorului, pornind de la asigurarea transparentei in procesele de inscriere, admitere, transfer si absolvire a elevilor in sistemul de invatamant". Pe de alta parte, pentru asigurarea unor examene corecte, strategia nationala face referire la monitorizarea video si audio a concursurilor si examenelor nationale organizate in sistemul educational. Astfel, fiecare unitate trebuie sa dispuna de camere video, sisteme audio si sa monitorizeze numarul de incalcari ale prevederilor metodologiei de organizare si desfasurare a examenelor nationale.

Despre vulnerabilitatile sistemului de educatie a vorbit, saptamana trecuta, si inspectorul scolar general al Capitalei, Constantin Traistaru, care a cerut tuturor sefilor de scoli sa-si asume o lista cu activitatile ce favorizeaza cresterea vulnerabilitatii faptelor de coruptie in invatamant.

Printre activitatile indicate in acest context de Traistaru se numara inscrierea la gradinita si la clasa pregatitoare, constituirea claselor la inceput de an scolar, transferul elevilor, activitatea scoala dupa scoala, meditatii particulare cu elevii de la clasa, constituirea fondului comitetului de parinti, organizarea optionalelor, materialele auxiliare, respectiv culegeri distribuite in scoli - caz in care profesorii se transforma in agenti comerciali -, concursuri cu plata - daca asociatiile de parinti sustin astfel de actiuni, atunci isi asuma responsabilitatea acestora -, organizarea banchetelor la sfarsit de an scolar sau de semestru, cat si examenele nationale, cele de definitivat si de titularizare.

"Trag un semnal clar de alarma asupra acestor activitati, semnal de alarma pe care vreau sa il asumam cu totii", a spus inspectorul scolar general al Capitalei, la intalnirea cu directorii unitatilor de invatamant din Bucuresti.

Pe de alta parte, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a transmis catre toate unitatile de invatamant preuniversitar din Capitala o adresa prin care se solicita "masuri urgente pentru prevenirea si combaterea coruptiei in educatie".

Astfel, la nivelul fiecarei scoli, se va constitui o comisie care va efectua o verificare interna privind o posibila incalcare a prevederilor legale in vigoare referitoare la implicarea cadrelor didactice sau a altor angajati ai unitatii in strangerea de sume de bani de la parintii elevilor, pentru diferite activitati.

Tot in contextul evenimentelor recente care au pus la indoiala comportamentul unor cadre didactice, ministerul de resort a anuntat ca va modifica Lega educatiei, astfel incat cadrele didactice care au fost sanctionate cu desfacerea contractului de munca sa nu mai poata reveni la scoala, fiind date ca argumente ale acestui demers mai multe cazuri, inclusiv cel al profesorului de sport Octavian Visan, care ar fi fost reprimit la cursuri in ciuda condamnarii pentru ca a facut sex cu o eleva.

"Nicaieri in lege nu este precizat faptul ca o persoana careia i s-a desfacut contractul de munca nu poate sa revina in sistem parcurgand procedura obisnuita: concurs de titularizare si asa mai departe. Aceasta este prima tema pe care am dat-o Departamentului Juridic din Ministerul Educatiei, sa formuleze un text de lege pe care sa il prezentam in Parlament: persoanele carora li s-a desfacut contractul de munca nu mai pot reveni in invatamant", a subliniat ministrul Educatiei, Remus Pricopie.
Pricopie a subliniat ca daca nu se va face aceasta modificare legislativa, angajatii dati afara vor reveni in sistem dupa un anumit timp. "Daca nu facem acest lucru, ne vom trezi, peste un anumit interval de timp, cu acesti oameni inapoi in sistem", a spus ministrul Educatiei.

Date fiind aceste intentii, aparitia unui cod de etica in care sa fie adunate prevederi din Legea educatiei, Strategia anticoruptie si regulamente de organizare si desfasurare a concursurilor nationale pare sa fie solutia ce ar putea aduce mai multa disciplina in sistem, incepand cu oamenii de la catedra.

Citeste si:

Codul de etica in preuniversitar, aflat si astazi in stadiul de proiect, face referire la conduita cadrelor didactice, dar si a conducerii unitatilor de invatamant, inclusiv in relatia cu elevii si parintii.

Astfel, personalul din sistemul de invatamant preuniversitar de stat, particular si confesional, responsabil cu instruirea si educatia, in mod particular cadrele didactice, trebuie sa isi desfasoare activitatea profesionala "in conformitate cu urmatoarele valori si principii: impartialitate, independenta si obiectivitate; responsabilitate morala, sociala si profesionala; integritate morala si profesionala; confidentialitate; activitate in interesul public; respectarea si promovarea interesului superior al copilului; respectarea legislatiei generale si a celei specifice domeniului; respectarea autonomiei personale; onestitate si corectitudine intelectuala; respect si toleranta; autoexigenta in exercitarea profesiei; interes si responsabilitate in raport cu propria formare profesionala; implicarea in democratizarea societatii, in cresterea calitatii activitatii didactice si a prestigiului unitatii/institutiei de invatamant preuniversitar, precum si a specialitatii/domeniului in care lucreaza; respingerea conduitelor didactice inadecvate".

Codul mai prevede ca, in vederea asigurarii unui invatamant de calitate, in relatiile cu elevii, cadrele didactice au obligatia de a cunoaste, respecta si aplica un set de norme de conduita. Acestea au in vedere: ocrotirea sanatatii fizice, psihice si morale a elevilor, prin supravegherea permanenta a acestora pe tot parcursul activitatilor desfasurate in scoala, cat si in cadrul celor organizate de unitatea scolara in afara acesteia, in vederea asigurarii depline a securitatii tuturor celor implicati in aceste actiuni; interzicerea agresiunilor fizice si tratamentelor umilitoare, sub orice forma, asupra elevilor; asigurarea protectiei fiecarui elev, prin denuntarea formelor de violenta fizica exercitate asupra acestora, a oricarei forme de discriminare, abuz, neglijenta sau de exploatare a elevilor, in conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile si completarile ulterioare; combaterea oricaror forme de abuz sexual, emotional sau spiritual; interzicerea hartuirii sexuale si a relatiilor sexuale cu elevii, inclusiv a celor consensuale; interzicerea oricaror forme de limbaj cu caracter obscen, vulgar, aluziv, indiferent de intentia serioasa sau ludica a acestora.

Potrivit proiectului, este interzisa orice activitate care genereaza coruptie, cum ar fi fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii etc; solicitarea/acceptarea de catre personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat pentru cadru didactic, in vederea beneficierii de catre elevi de tratament preferential ori sub amenintarea unor sanctiuni, de orice natura ar fi acestea; traficul de influenta si favoritismul in procesul de evaluare la clasa/zilnica; colectarea de fonduri de la elevi sau de la parintii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate in organizarea si desfasurarea unor activitati de evaluare (examene si evaluari nationale, olimpiade, alte concursuri scolare etc.); interzicerea meditatiilor cu proprii elevi sau cu elevi din unitatea/ unitatile scolare unde cadrul didactic isi desfasoara activitatea, contra unor avantaje materiale si/sau financiare obtinute de catre cadrul didactic respectiv.

Codul interzice, de asemenea, organizarea de catre persoanele responsabile cu instruirea si educatia elevilor de activitati de partizanat politic si de prozelitism religios, in cadrul unitatilor de invatamant preuniversitar sau in afara acestora.

"Cadrului didactic ii este interzis sa fie profesor propriului copil sau unui copil-ruda pana la gradul al III-lea, cu exceptia situatiei in care este singurul care preda disciplina respecta in unitatea scolara in care lucreaza", mai prevede proiectul.

De asemenea, proiectul prevede interzicerea achizitionarii de auxiliare curriculare sau materiale didactice prin mijlocirea tranzactiei exclusiv de catre cadrul didactic, acestea urmand sa fie cumparate pe baza de factura sau chitanta de catre parinti ori reprezentantul parintilor, de la furnizorii autorizati.

Profesorii nu au voie nici sa consume substante psihotrope sau alcool si nici sa incurajeze sau sa accepte consumul de substante psihotrope sau alcool de catre elevi.

Este interzisa, totodata, organizarea de catre profesori de pariuri si jocuri de noroc, cat si folosirea dotarilor si a bazei materiale din spatiile de invatamant in vederea obtinerii de beneficii financiare personale directe.

Codul face referire si la relatiile dinte profesori, care "trebuie sa se bazeze pe respect, onestitate, solidaritate, cooperare, corectitudine, toleranta, evitarea denigrarii, sprijin reciproc, confidentialitate, competitie loiala, interzicerea fraudei intelectuale si a plagiatului".

"Orice membru al personalului didactic va evita lezarea libertatii de opinie, vizand convingerile politice si religioase. Profesorii vor evita practicarea oricarei forme de discriminare in relatiile cu ceilalti colegi", mai prevede proiectul.
Cadrelor didactice li se interzice si solicitarea de servicii personale de orice tip de la colegi care sunt sau urmeaza sa fie in proces de evaluare, angajare sau promovare.

De asemenea, orice cadru didactic trebuie sa evite, prin afirmatii, aprecieri sau actiuni, sa afecteze imaginea profesionala si/sau sociala a oricarui alt membru al corpului profesoral, cu exceptia situatiilor prevazute si formalizate de actele normative in vigoare ( evaluarile anuale, comisia de disciplina etc), prevede proiectul.

Sursa foto: Freedigitalphotos.net