"Importanta educatiei prescolare in dezvoltarea copiilor si in participarea si studiile lor scolare ulterioare se bucura de recunoastere universala. Astfel, trebuie sa ne asiguram ca cei mici au acces la educatie timpuri", a declarat Sandie Blanchet, reprezentant UNICEF in Romania.

Potrivit acesteia, rata cuprinderii scolare a crescut de la 65% la 78% in decurs de 12 ani, programa scoalara corespunzatoare invatamantului prescolar a fost revizuita astfel incat sa urmeze mai indeaproape bunele practici aplicate la nivel international, insa mai sunt multe lucruri de facut.

"Alocarea bugetara pentru invatamantul prescolar nu este una adecvata. Pe langa faptul ca bugetul per total repartizat educatiei a scazut considerabil in perioada crizei economice, pozitionand astfel Romania pe ultimul loc din UE in ce priveste investitia in educatie, fondurile bugetare alocate invatamantului prescolar au fost reduse, iar diferenta a fost repartizata invatamantului de nivel tertiar", a mai spus Blanchet.

Astfel, reprezentantii UNICEF recomanda o serie de masuri pe care autoritatile romane ar trebui sa le ia pentru cresterea accesului la educatie timpurie, intre care:

  • cresterea investitie in invatamantul prescolar
  • formarea educatorilor dupa modelul bunelor practici internationale
  • extinderea duratei invatamantului obligatoriu de la 11 la 12 ani, precum si includerea ultimului an de de gradinita in cadrul invatamantului obligatoriu
  • imbunatatirea cooperarii intersectoriale

Pentru a creste rata de cuprindere in invatamant si gradul de participare scolara, una dintre solutiile cele mai eficiente sub raportul costurilor este aceea de a sprijini si comunica cu parintii

Philippe Testot-Ferry, consultant pe educatie al UNICEF, a aratat ca in tarile din Europa Centrala si de Est si Asia Centrala sub 50% dintre copii au acces la educatie timpurie, respectiv 3,6 milioane de copii, iar cei care merg la crese si gradinite sunt din randul familiilor instarite de la orase.

Citeste si:

"Calitatea serviciilor de educatie este scazuta in multe state, iar situatie este ingrijoratoare in contextul in care beneficiile educatiei timpurii sunt majore. Intre acestea se numara profitul pe care il poti obtine din investitiile in educatie si faptul ca elevii care au fost la gradinita repeta cele mai putine clase cand ajung la scoala", a arata Philippe Testot-Ferry.

Potrivit acestuia, conform studiului Perry, pe educatie prescolara, fiecare dolar investit in educatie timpurie aduce pana la varsta de 21 de ani mai mult de 7 dolari beneficii, iar pana la varsta de 40 de ani peste 16 dolari.

Astfel, specialistul UNICEF recomanda parintilor, care de multe ori nu cunosc importanta educatiei timpurii, sa isi inscrie copiii la gradinita incepand cu varsta de trei ani.

Sursa foto: eleva citind, Shutterstock